Trei dintre persoanele care au avut nevoie de ingrijiri medicale dupa incendiul din clubul Bamboo mai sunt internate, luni, la spitalele Floreasca si Sfantul Pantelimon din Capitala, o a patra, cetatean bulgar, fiind externata dupa ce a ales sa fie operata la glezna la ea in tara, anunta News.ro.

Incendiu club Bamboo Foto: Facebook - Departamentul pentru Situatii de Urgenta

Doi dintre pacienti sunt internati la Spitalul de Urgenta Floreasca, dintre care unul la toxicologie, tanara care a fost in starea cea mai grava, si unul la ortopedie, au declarat, luni, surse medicale.

Starea tinerei internate la toxicologie este mai buna, a fost detubata, dar ramane sub stricta monitorizare, au precizat sursele citate.

De asemenea, o alta pacienta, cetatean bulgar, a fost externata de la Spitalul Floreasca intrucat a cerut sa fie transferata acasa, pentru a fi operata la glezna.

La Spitalul Sfantul Pantelimon se afla un alt pacient care are un traumatism la coloana si care este mult mai bine acum fata de momentul internarii si ar putea parasi spitalul in cursul acestei saptamani, a declarat, luni, pentru News.ro, purtatorul de cuvant al unitatii medicale, Fiorella Mitoiu.

In urma incendiului din Clubul Bamboo, 44 de persoane au ajuns la 6spitale din Capitala, pentru ingrijiri medicale, dintre care 5 au ramas internate - 4 la Floreasca si una la Sfantul Pantelimon.

Incendiul din Clubul Bamboo a fost anuntat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta sambata la ora 03.32, iar primele echipaje de interventie au ajuns la fata locului la ora 03.47, potrivit Departamentului pentru Situatii de Urgenta.