Ancheta epidemiologica in cazul suspiciunii de epidemie de TBC de la un colegiu din Sacele s-a extins si la o scoala privata din Brasov, unde profesoara bolnava de tuberculoza, aflata in prezent in concediu medical, preda cateva ore, informeaza News.ro.

In cazul a 38 de copii de la unitatea de invatamant privata testul pentru depistarea bolii a iesit pozitiv, acestia urmand sa faca investigatii suplimentare.

Un numar de 94 de copii de la scoala privata din Brasov unde preda profesoara bolnava de tuberculoza au fost testati, in cazul a 38 dintre acestia rezultatele fiind pozitive. De asemenea, au fost supusi testarilor si 11 adulti, rezultatele fiind negative.

"Toti copii fac un control radiografii pulmonare pentru ca este foarte important sa excludem TBC-ul activ. Daca este nevoie, medicul pneumolog va recomanda tratament profilactic, iar pacientii vor fi urmariti in urmatoarele luni", a spus managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Brasov, medicul Dan Moraru.

El a precizat ca un pacient cu infectie tuberculoasa latenta nu este contagios.

In urma testarilor facute si in cazul elevilor de la colegiul din Sacele de la clasele unde preda profesoara bolnava, pentru 68 de copii testele au iesit pozitive pentru tuberculoza.

Politia, Politia Brasov a deschis un dosar penal in rem pentru infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor.