Adriana Constantinescu, nora mogulului condamnat Dan Adamescu, sustine ca statul roman a trimis doi "mascati" sa o rapeasca din Londra in martie anul trecut. Intr-un articol in The Telegraph, sotia lui Alexander Adamescu admite ca nu i-a auzit vorbind pe cei doi presupusi atacatori, dar se declara sigura ca au fost trimisi "de romani". Acuzatiile apar cu putin inainte ca un tribunal britanic sa judece cererea de extradare in Romania a sotului sau.

Adriana Constantinescu mai sustine in articolul citat ca cei doi mascati ar fi incercat sa o rapeasca din fata casei sale si se arata convinsa ca erau rapitori si nu hoti pentru ca nu au vrut sa-i fure bijuteriile ori masina. Ea sustine ca a scapat datorita unui vecini si unui sofer de taxi, care i-ar fi pus pe fuga pe cei doi presupusi rapitori.

Politia britanica nu a ajuns la nici o concluzie in ancheta declansata, potrivit Telegraph.

In acelasi articol, nora lui Adamescu acuza statul roman ca vrea sa-l tortureze pe sotul sau. Reamintim ca DNA a cerut extradarea lui Alexander Adamescu, arestat deja in Anglia anul trecut. Masura a fost luata in urma emiterii de catre judecatorii romani a unui mandat de arestare in lipsa. Pe numele lui Alexander Adamescu era emis un mandat de arestare in lipsa. Procurorii DNA il acuza pe fiul lui Dan Adamescu ca se sustrage anchetei in care este acuzat de mituire a unor judecatori.