Tribunalul Bucuresti a dispus joi inceperea dezbaterilor pe fond in dosarul Colectiv, in care cei trei patroni ai clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu - sunt acuzati de ucidere din culpa, vatamare corporala si neluarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca, transmite Agerpres.

In dosar mai sunt judecati Daniela Nita, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Nita (director) si Viorel Zaharia (pirotehnist), precum si persoanele juridice SC Colectiv Club SRL si SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

Tribunalul Bucuresti a respins joi toate contestatiile depuse de inculpati si partile civile, fiind mentinuta o decizie a Judecatoriei Sectorului 4 din 7 octombrie, prin care s-a dispus inceperea judecarii pe fond in acest dosar. Decizia este definitiva.

La instanta de fond, un judecator a respins cererea lui Alin Anastasescu de restituire a dosarului la Parchet si de excludere a unor mijloace de proba (imagini video inregistrate in seara zilei de 30 octombrie 2015 in clubul Colectiv, expertize in incendii si constructii, procese-verbale de redare imagini).

De asemenea, instanta a respins solicitarea depusa de Daniela Nita, patroana firmei de artificii, de excludere a unor mijloace de proba (declaratia unui martor din 31 octombrie 2015, toate procesele-verbale intocmite de procurori, declaratiile date de ea pe 8 aprilie 2016).

Acelasi lucru s-a intamplat si cu cererea lui Cristian Nita de excludere a unor probe (procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice purtate de acesta la datele de 31 octombrie 2015, 1 - 3 noiembrie 2015).

In plus, judecatorul nu a fost de acord cu solicitarile unor parti civile de trimitere a dosarului la Parchet pentru completarea urmaririi penale si introducerea in cauza, in calitate de parti responsabile civilmente, a Spitalului Clinic de Urgenta Bucuresti-Floreasca si a Ministerului Finantelor Publice.

Instanta a constatat legalitatea sesizarii cu rechizitoriul Parchetului General si a dispus inceperea judecarii pe fond, urmand a fi citati inculpatii si partile civile (rude si apartinatori ai celor 64 de victime decedate, 20 de persoane vatamate in raport de care s-a pus in miscare actiunea penala, unitati spitalicesti si institutii publice).