Ministrul de Interne, Dragos Tudorache, i-a solicitat, joi, de urgenta, sefului Politiei Romane, sa efectueze o ancheta interna cu privire la modul in care au actionat politistii in cazul lui Sebastian Ghita si privitor la cooperarea interinstitutionala, urmand a fi dispuse masuri in consecinta, anunta Agerpres, citand un comunicat al IGPR.

Pana in acest moment nu a fost emis mandat de arestare preventiva pe numele lui Ghita, fapt pentru care activitatile desfasurate de catre politisti nu se circumscriu celor dispuse in cazurile de dare in urmarire a unei persoane.

"Pana in prezent, nu au fost identificate date care sa confirme iesirea din tara a persoanei in cauza", se arata in comunicat.

Pe 31 martie 2016, Directia Nationala Anticoruptie a emis o ordonanta prin care s-a dispus luarea masurii preventive a controlului judiciar pe cautiune impotriva lui Sebastian Ghita, Inspectoratul de Politie al Judetului Prahova fiind desemnat sa puna in executare aceasta activitate procedurala.

Pe timpul controlului judiciar, conform programului de supraveghere intocmit, inculpatul avea obligatia de a se prezenta o data pe saptamana la sediul IPJ Prahova. Totodata, conform masurilor dispuse de procuror si, ulterior, de catre instanta de judecata, inculpatului i s-a interzis sa paraseasca teritoriul Romaniei, interdictie care a fost comunicata Politiei de Frontiera pentru efectuarea mentiunilor in evidentele specifice.

Masura controlului judiciar a fost prelungita succesiv, in faza urmaririi penale de catre DNA prin ordonanta, iar ulterior in faza judecatii, prin incheiere de sedinta, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, mentinandu-se si obligatia inculpatului de a nu parasi teritoriul Romaniei.

Activitatile din cadrul controlului judiciar s-au desfasurat conform procedurii penale. Ultima data, inculpatul a fost prezent, conform programului stabilit, in fata politistilor, in data de 19 decembrie, cand i-a fost inmanata si hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

'Prin aceasta, instanta a admis cererea de modificare a continutului controlului judiciar in sensul inlaturarii obligatiei de a nu parasi teritoriul Romaniei, hotarare care nu este definitiva si nici executorie. Incheierea a fost contestata, astfel incat interdictia de a nu parasi teritoriul Romaniei este in vigoare si in prezent', precizeaza IGPR.

De asemenea, la data de 19 decembrie, dupa prezentarea la sediul IPJ Prahova a celui in cauza, DNA Serviciul Teritorial Ploiesti a dispus prin ordonanta efectuarea de activitati ce nu au presupus un control in trafic sau limitarea libertatii inculpatului.

'Masurile in cauza au fost puse in executare de Directia Operatiuni Speciale', se mai arata in comunicat.

In dimineata zilei de 20 decembrie, deoarece nu a mai fost semnalata prezenta inculpatului la locuinta din municipiul Ploiesti, Ghita a fost citat la sediul IPJ Prahova.

Intrucat acesta nu s-a prezentat, politistii au informat Inalta Curte cu privire la acest aspect pentru dispunerea de masuri in consecinta.

Comunicatul citat mai arata ca, in aceasta situatie, s-a solicitat sprijin si Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, care a intensificat verificarile la granita.

Ca urmare a acestor demersuri, la data de 21 decembrie, unitatea de parchet a emis un mandat de aducere pe numele celui in cauza la sediul DNA - Serviciul Teritorial Ploiesti, pentru a fi pus in executare de catre politisti.

Conform art. 265 Cpp, 'O persoana poate fi adusa in fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata pe baza unui mandat de aducere, daca, fiind anterior citata, nu s-a prezentat, in mod nejustificat, iar ascultarea ori prezenta ei este necesara, sau daca nu a fost posibila comunicarea corespunzatoare a citatiei si imprejurarile indica fara echivoc ca persoana se sustrage de la primirea citatiei'.

'In acest context, politisti din cadrul structurilor de investigatii criminale si ordine publica din cadrul IPJ Prahova s-au prezentat la adresa indicata in mandatul de aducere precum si la alte adrese de pe raza judetului Prahova, insa inculpatul nu a fost gasit. Conform art. 266 al. 4 Cpp, au fost incheiate procese-verbale pentru fiecare adresa, care au fost inaintate, in aceeasi zi, catre DNA - Serviciul Teritorial Ploiesti.

Ulterior, aceeasi unitate de parchet a transmis un nou mandat de aducere, avand termenul de executare momentul depistarii, sens in care Politia Romana si Politia de Frontiera Romana au extins activitatile in vederea identificarii inculpatului.

'Masurile privind intensificarea verificarilor la punctele de trecere a frontierei se mentin, in asa fel incat inculpatul sa nu poata parasi tara', mai precizeaza IGPR.