Ancheta la Spitalul de Urgenta din Barlad: o fetita a murit la o ora dupa ce medicii au refuzat sa o interneze, invocand o procedura
O fetita de 11 ani dintr-un centru pentru copii cu dizabilitati din judetul Vaslui a murit, la inceputul acestei saptamani, la mai putin de o ora de la refuzul cadrelor medicale de la Spitalul de Urgenta Barlad de a o interna.
Reprezentantii Centrului de Primire in Regim de Urgenta a Copilului Abuzat, Neglijat si Exploatat (CPRUANE) Barlad sustin ca medicii i-au facut copilei un calmant si apoi au trimis-o in centrul rezidential pe motiv ca nu trecusera 24 de ore de la ultima externare. Cu numeroase afectiuni medicale, respectiv tetrapareza spastica, sindrom epileptic, convulsii, marasm nutritional si deficienta mentala, fetita fusese internata anterior, timp de o saptamana, in aceeasi unitate spitaliceasca, cadrele medicale luand decizia de a o externa dupa ameliorarea starii de sanatate.
"La mai putin de 24 de ore dupa ce a revenit in centrul rezidential, fetita a inceput din nou sa aiba convulsii, motiv pentru care am revenit cu minora la spital. Insa, medicul de garda mi-a spus ca-i face un calmant, dupa care sa o iau in centru pentru ca <nici foaia (fisa medicala - n.red.) nu s-a inchis>. Ne-am conformat si, din pacate, nici bine nu am ajuns in centru, ca fetita a murit. Cadrele medicale s-au justificat ca se lovesc de o procedura, care prevede ca pacientii nu pot fi reinternati daca nu au trecut 24 de ore de la ultima externare", a declarat, joi, seful CPRUANE Barlad, Ionel Bratianu.
Conducerea Spitalului Barlad sustine ca, in situatii de urgenta, atunci cand starea pacientilor este grava, nu se justifica refuzul internarii prin invocarea acelei proceduri, motiv pentru care s-a dispus efectuarea unei anchete interne.
"Medicii nu sunt ingraditi de conducerea spitalului, de sistem sau orice proceduri sa refuze sa interneze cazurile grave, chiar daca nu au trecut acele 24 de ore de la ultima externare. Nu stiu ce considerente au avut de au refuzat internarea. O sa facem ancheta interna, o sa le luam declaratii medicilor sa vedem cum justifica situatia. Intr-adevar, sunt probleme cu decontarea la Casa de Asigurari de Sanatate a cheltuielilor de pe fisele medicale de internare in cazul in care nu se respecta acea procedura, dar, cand este vorba de salvat viata unui om, nu trebuie sa ne mai gandim la protocoale", a precizat directorul medical al Spitalului de Urgenta Barlad, Gabriela Danis.
Fetita de 11 ani provenea dintr-o familie dezorganizata, fiind abandonata la nastere de mama sa. Ulterior, copila a fost crescuta de catre tata, care a murit intr-un accident. In consecinta, fetita a ajuns in plasament la bunica paterna, insa, in vara acestui an, odata cu moartea femeii, a fost preluata intr-un centru de plasament pentru copii cu dizabilitati.

Cu excepția a două județe, în România un adult din patru e pensionar. Campioana e Hunedoara, unde aproape jumătate din adulți sunt pensionari
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Si inca ceva: "Centrului de Primire in Regim de Urgenta a Copilului Abuzat, Neglijat si Exploatat"
Un nume mai scurt sau mai putin respingator nu puteau gasi? Ca asa adjective putem adauga toti dar nu stiu exact ce plusvaloare aduc actului psiho-pedagogic.
Asadar:
- fetita se naste intr-o familie dezorganizata
- fetita abandonata la nastere de mama si crescuta doar de tata
- tatal mort in accident, fetita ajunge la bunica
- bunica moare, fetita ajunge a nimanui
- fetita moare din indiferenta/incompetenta cadrelor medicale.
Sfarsit.
Mai tragic decat filmul "Moartea D-lui Lazarescu"
Ateu convins sa fii, dar parca tot ti-ai dori sa existe Raiul. Si-a gasit linistea.
Dumnezeu sa o odihneasca.
In primul rand, cand un om este externat , inseamna ca , ori e vindecat, ori poate sa-si continue tratamentul la domiciliu, ori...e pe duca si familia il ia acasa pt cat mai are de trait.
Poate ca este nevoie totusi de cel putin 24h pt a se face hartiile necesare, atat pt externare cat si pt reinternare.
Nu cred ca aici legea este de vina.
Cred ca de fapt e vorba de superficialitatea medicilor care nu si-au dat seama sau nu i-a interesat cu adevarat situatia in care se afla fetita, ori au fost pur si simplu niste imbecili.
Se intampla mereu ca oamenii sa moara la o zi doua dupa externare, fara ca decesul sa poata fi prevazut de vreun medic, oricat de bun specialist ar fi.
De data asta cred ca a fost pura nepasare din partea medicilor. Mai mult ca sigur ca nimeni nu l-ar trage la raspundere pe un doctor care interneaza de urgenta un pacient, chiar daca incalca cine stie ce legi administrative.
2. Chiar daca poti face tratament la domiciliu, daca nu are efect TREBIUE sa te reinterneze, nu sa te lase sa mori
3. Chiar daca "e pe duca si familia il ia acasa", unde sunt actele semnate de familie? Si mai mult inca, in acest caz, ce a facut protectia copilului?? Nu trebuie copilul protejat CHIAR DACA PARINTII NU VOR? Vezi atatea secte, etc...
Asa ca de ce legea (care nu permite reinternare dupa mai putin de 24 ore) isi are rostul ei, ca eu unul nu-l vad...? Si oare e chiar lege?