Ministerul Educatiei a sesizat, marti, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) in legatura cu 13 cazuri de la concursul pentru ocuparea functiilor de directori de unitati de invatamant preuniversitar, a declarat, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al ministerului, Mirabela Amarandei.

"Am primit peste 160 de sesizari din toata tara care priveau evaluarea din cadrul concursului national pentru ocuparea functiilor de directori si directori adjuncti. Asa cum a promis si domnul ministru, Corpul de control a analizat aceste sesizari si a concluzionat ca 13 cazuri sunt de competenta Directiei Nationale Anticoruptie. In consecinta, in cursul zilei de astazi au fost transmise la serviciile teritoriale ale DNA - respectiv Craiova, Targu-Mures si Bucuresti - 13 situatii: sase referitoare la Teleorman, patru referitoare la judetul Mures si trei referitoare la Mehedinti", a precizat purtatorul de cuvant.

Mirabela Amarandei a explicat ca este vorba despre modul "subiectiv" de evaluare a unor CV-uri de la acest concurs.

"Este vorba despre evaluarea in mod subiectiv a CV-ului iar mentiunile Corpului de control spun ca membrii comisiilor au acordat puncte pentru competente care nu erau sustinute prin documente. Nu au acordat punctajul cuvenit, desi existau documente doveditoare incarcate pe platforma sau au acordat puncte pentru documente originale aduse de candidati in timpul probei de evaluare si care nu au fost incarcate pe platforma destinata concursului. Aceste trei tipuri de situatii au fost inregistrate si concluzionate in urma analizei membrilor Corpului de control din cadrul ministerului, inaintate DNA si au intrat incepand de astazi in competenta DNA. (...)", a sustinut purtatorul de cuvant.

Un numar de 5.405 candidati au promovat concursul national de ocupare a functiilor vacante de director si director adjunct in unitatile de invatamant preuniversitar, potrivit rezultatelor finale stabilite dupa solutionarea contestatiilor.

Rata de ocupare a posturilor de conducere din unitatile de invatamant preuniversitar este de 63,26% pentru posturile de directori (4.066 de posturi ocupate din 6.427 scoase la concurs), respectiv 53,84% pentru posturile de directori adjuncti (1.339 de posturi ocupate din 2.487 scoase la concurs).

Cei 5.405 candidati promovati vor fi numiti in functie pentru o perioada de patru ani, prin decizie a inspectorului scolar general. Acestia vor incheia un contract de management administrativ-financiar cu presedintele Consiliului Judetean/primarul general al municipiului Bucuresti si un contract de management educational cu inspectorul scolar general.

Potrivit Ministerului Educatiei, in data de 21 decembrie, inspectoratele scolare judetene vor emite deciziile de incetare a detasarii in interesul invatamantului pentru directorii in functie la acest moment, incepand cu data de 9 ianuarie 2017. In paralel, vor fi emise si deciziile de numire pentru functiile de director/director adjunct, incepand cu data de 9 ianuarie 2017, pentru candidatii care au promovat concursul.

Totodata, vor fi aprobate deciziile de numire prin detasare in interesul invatamantului pana la organizarea concursului, dar nu mai tarziu de sfarsitul anului scolar 2016-2017 pentru cele 3.509 functii ramase vacante dupa validarea rezultatelor finale.