Managerul Spitalului Sfanta Maria din Bucuresti, Narcis Copca, le-a transmis expertilor straini care ar urma sa faca verificari impreuna cu Corpul de control al Ministerului Sanatatii sa nu vina la unitatea sanitara in 8 decembrie, pentru ca unitatea sanitara este deja acreditata, a declarat acesta pentru News.ro. De asemenea, el a transmis organizatiei Eurotransplant ca nu ar trebui sa vina acum in Romania pentru ca sunt alegeri parlamentare si vizita ar putea fi interpretata ca sustinere a unui partid, dar si ca este citata intr-un dosar penal, pentru ca a luat plamani fara a tine cont de legislatia din Romania, care obliga autoritatile sa acorde cu prioritate romanilor organe pentru transplant si abia apoi altor state.

Corpul de control al Ministerului Sanatatii, impreuna cu experti straini, ar trebui sa mearga, in perioada 8-9 decembrie, la Spitalul Sfanta Maria, dupa ce primarul Capitalei si-a dat acordul sa se verifice daca unitatea sanitara indeplineste conditiile pentru transplant pulmonar.

Managerul Spitalului Sfanta Maria nu este insa de acord cu acest control, pe motiv ca unitatea sanitara este acreditata pentru transplant pulmonar si le-a transmis specialistilor straini ca nu ar trebui sa vina sa faca verificari, scrie News.ro.

Intr-o notificare care ar fi fost trimisa expertilor straini in numele Spitalului Sfanta Maria, printr-o firma de avocatura, se mentioneaza: "Nu sunteti bineveniti pe 8 si 9 decembrie sa faceti o vizita oficiala sau neoficiala la Spitalul Sfanta Maria. Daca nu veti tine cont de solicitarea noastra, vom considera aceasta atitudine ca o lipsa de respect si de dorinta de colaborare onesta si o interferenta deliberata in politicile nationale de sanatate".

Avocatul Cristina Liciu de la societatea de avocatura care a trimis notificarea a declarat, pentru News.ro, ca reprezinta Spitalul Sfanta Mari" dar ca mai multe informatii nu poate da.

Contactat, sambata, de News.ro, Narcis Copca a spus ca a discutat cu unul din membrii Eurotransplant si i-a semnalat trei aspecte, in contextul verificarilor care ar urma sa fie facute la Spitalul Sfanta Maria, respectiv ca unitatea sanitara are acreditare pentru transplant, ca Eurotransplant este citata intr-un dosar penal si ca in 11 decembrie in Romania sunt alegeri parlamentare, astfel ca o eventuala intalnire ar putea avea loc abia dupa sarbatorile de iarna.

"Am semnalat faptul ca Spitalul Sfanta Maria a fost acreditat pentru transplantul de plaman, mai ales dupa ce reprezentantul Eurotransplant mi-a spus ca a fost invitat de ministrul Vlad Voiculescu pentru a analiza doua spitale care sunt in competitie pentru acreditare. Nu am inteles cu cine sunt eu in competitie. Eu am acreditare, deci nu intru in competitie cu nimeni", a spus Copca.

Managerul Spitalului Sfanta Maria a mai spus ca de luni reprezentantii unitatii sanitare vor merge la procurori pentru a le prezenta probele privind autorizarea transplantului de plamani, in dosarul deschis in urma plangerii care il vizeaza pe ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu.

"Incepand de luni ne vom prezenta la Parchet pentru a prezenta probatoriul in cazul transplantului de plaman in care il acuzam pe ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, de ucidere din culpa, dupa ce a refuzat transplantul unui pacient aflat pe lsita de asteptare, preferand ca plamanii sa mearga in strainatate", a declarat Narcis Copca, pentru News.ro.

Managerul Spitalului Sfanta Maria a mai precizar ca i-a mai semnalat reprezentantului Eurotransplant cu care a discutat ca organizatia este citata in dosarul penal.

"Le-am explicat, de asemenea, ca dumnealor sunt citati intr-un dosar penal, intrucat au luat plamani tinand cot de legea Eurotransplant si nicidecum de legea din Romania, care obliga autoritatile sa acorde cu prioritate romanilor organe pentru transplant si abia apoi altor state, daca nu au primitori compatibili aici", a adaugat Copca.

El a mai spus ca a atentionat echipa Eurotransplant si ca in Romania sunt alegeri parlamentare in 11 decembrie si ar putea fi interpretata vizita lor ca sustinere pentru un anumit partid.

"Le-am spus ca in Romania sunt alegeri. Nu este cel mai potrivit moment si a ramas sa ne intalnim dupa sarbatori", a precizat managerul Spitalului Sfanta Maria.

Ministrul Sanatatii a anuntat, marti, ca a primit acordul primarului Capitalei pentru a face verificari la Spitalul Sfanta Maria si ca, de saptamana viitoare, va merge Corpul de control la unitatea sanitara, impreuna cu experti internationali care vor veni in Romania in 8-9 decembrie.