Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Iolu: Este imposibil ca banii donati pentru "Cumintenia Pamantului" sa fie returnati pana la sfarsitul acestui an

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 30 noiembrie 2016, 0:13 Actualitate | Esenţial

Cumintenia pamantului
Foto: USER UPLOADED
Este imposibil ca banii donati pentru achizitia operei de arta "Cumintenia Pamantului" sa fie returnati pana la sfarsitul acestui an, a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Liviu Iolu, potrivit Agerpres.

"Banii vor fi inapoiati (...) Nu exista un amendament prin care banii sa nu fie inapoiati (...) din amendamentele trimise catre Parlament (...) Sa asteptam Parlamentul sa (...) voteze aceasta lege, sa vedem ce amendamente va vota (...) S-a propus amanarea pentru anul viitor, pentru ca este practic imposibil ca pana la sfarsitul acestui an sa se returneze acesti bani", a declarat Liviu Iolu, marti, intr-un briefing la Palatul Victoria.

El a mai spus ca banii donati vor fi returnati "pana pe 31 decembrie 2017", acest lucru putandu-se intampla chiar si "la inceputul anului viitor".

Intrebat daca au mai discutat reprezentantii Guvernului cu avocatii proprietarilor "Cuminteniei Pamantului", Liviu Iolu a aratat ca Ministerul Culturii a discutat cu reprezentantii vanzatorilor operei de arta, iar ultimul termen agreat este 20 decembrie.

"Acesta este ultimul termen agreat cu proprietarii (...) de incheiere a contractului", a adaugat el.

Biroul permanent al Camerei Deputatilor a decis, luni, trimiterea catre comisiile de specialitate a unei scrisori a Executivului in care sunt prezentate amendamentele formulate de Ministerul Culturii la proiectul de lege de aprobare a OUG 10/2016 privind stabilirea masurilor necesare in vederea asigurarii resurselor financiare pentru achizitionarea "Cuminteniei Pamantului".

Guvernul solicita Camerei Deputatilor sa introduca un amendament care se refera la faptul ca procedura de restituire a sumelor donate pentru cumpararea sculpturii lui Brancusi trebuie sa se stabileasca prin HG pana cel mai tarziu la 30 iunie 2017, iar restituirea efectiva a sumelor donate sa se realizeze pana cel mai tarziu la 31 decembrie 2017.

In scrisoarea Executivului se precizeaza ca amendamentele formulate de Ministerul Culturii la legea de aprobare a OUG 10/2016 au fost adoptate in sedinta de Guvern din 16 noiembrie.

Un alt amendament prevede ca sumele donate pentru care donatorii nu sunt identificati pana la 31 decembrie 2017 sau pentru care persoanele fizice sau juridice donatoare nu au optat pentru restituire in termen de 40 de zile de la aparitia legii se constituie venit la bugetul de stat.











433 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă