Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis, duminica dimineata, atentionari cod galben de ceata pentru 11 judete, in care vizibilitatea scade local sub 200 de metri, iar izolat, sub 50 de metri, transmite News.ro.

Pentru judetul Cluj, atentionarea initiala a iesit din vigoare la ora 8.00, dar meteorologii au emis una noua, valabila pana la ora 11.00. Tot pana atunci au fost emise atentionari si pentru judetele Bistrita-Nasaud, Brasov si Covasna.

ANM a emis atentionari si pentru judetele Neamt, Constanta si Tulcea, pana la ora 10.00, totodata raman sub cod galben si Vrancea, Bacau, Alba si Harghita, pana la aceeasi ora.

Potrivit centrului Infotrafic, la ora transmiterii acestei stiri, se semnaleaza ceata pe autostrazile A2 Cernavoda - Constanta si pe A4, unde in anumite zone vizibilitatea este in jur de 100 de metri, dar si pe Autostrada A1 Sebes - Orastie, unde vizibilitatea este de aproximativ 150 de metri.

De asemnea, este ceata si pe drumurile din judetul Alba, pe DN 1 Alba-Iulia - Cluj-Napoca,vizibilitatea fiind sub 50 de metri.

Sambata, Administratia Nationala de Meteorologie a emis atentionari cod galben de ceata pentru mai multe judete, acestea fiind in vigoare cateva ore. Fenomenul a fost semnalat pe mai multe drumuri din tara, inclusiv autostrazile A1 si A3.