Guvernul a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care se acorda o compensare persoanelor care executa pedepse privative de libertate in conditii de supraaglomerare severa, a anuntat ministrul Justitiei, Raluca Pruna. "Ce aduce nou acest proiect de lege este ca, in ceea ce priveste beneficiul acordat, acesta este de trei zile pentru un numar de 30 de zile in care se constata ca detentia a fost facuta in conditii precare", a spus Raluca Pruna. Aceasta a precizat ca spatiul minim pentru un detinut trebuie sa fie de minim 3 metri.

"Pentru ca nu demult Curtea Europeana a luat o decizie intr-o cauza care priveste Croatia si in care spune foarte clar ca standardul minim este de 3 metri patrati", a adaugat Raluca Pruna, citata de Agerpres.

"Am prevazut ca legea va intra in vigoare la 2 luni de la data publicarii in Monitorul Oficial. Imi exprim convingerea ca vom avea din partea Parlamentului, a noului Parlament, intreaga cooperare pentru adoptarea cu celeritate a acestei legi", a mai spus Pruna.

Intrebata daca legea se va aplica in cazul persoanelor care se afla deja in detentie, Pruna a raspuns: "Data pe care am ales-o este 24 iulie 2012, data la care Curtea a pronuntat decizia cvasipilot in cauza Iacov Stanciu impotriva Romaniei".

Conform ministrului Justitiei, calcularea partii din durata pedepsei considerata ca executata in compensarea conditiilor precare este o masura temporara, care-si va inceta aplicabilitatea la 31 decembrie 2022.