DNA solicita presedintelui Romaniei sa aprobe solicitarea de urmarire penala a trei fosti ministri: Dan Nica, Alexandru Athanasiu si Adriana Silvia Ticau, acuzati de abuz in serviciu in Dosarul "Microsoft 2".

Procurorul sef al Directiei Anticoruptie a transmis procurorului general referatul cauzei, in vederea sesizarii Presedintelui Romaniei, se arata intr-un comunicat DNA.

Dan Nica a fost ministru al comunicatiilor in perioada 2000-2004, Adriana Silvia Ticau a fost secretar de stat in perioada 2003 - 2004 si apoi ministru al Comunicatiilor, iar Athanasiu ministru al educatiei intre 2003 si 2005.

Ce acuza procurorii:

"In calitate de ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Nica Dan, cu incalcarea dispozitiilor privind achizitiile publice, a initiat si a sustinut proiectele Hotararilor de Guvern nr.1473/11.12.2003 si nr.470/01.04.2004, prin care s-a aprobat incheierea, intre Guvernul Romaniei si Fujitsu Siemens Computers GmbH, a contractului comercial de inchiriere de licente referitor la produsele Microsoft.

In acest sens s-a invocat, in mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, astfel incat respectiva firma sa fie favorizata prin evitarea organizarii unei licitatii publice. Astfel, prin activitatea sa, Dan Nica ar fi cauzat, pe de o parte un prejudiciu in valoare totala de 47.594.843,88 USD in dauna statului, iar pe de alta parte - un folos patrimonial necuvenit, in acelasi cuantum, in favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

In calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, respectiv de ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Ticau Silvia Adriana, cu incalcarea privind Statutul functionarilor publici si privind achizitiile publice, a efectuat urmatoarele activitati:

- a determinat incheierea contractului cadru de licentiere Microsoft in conditii defavorabile pentru Guvernul Romaniei, invocandu-se in mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens GmbH Austria, iar in acest sens a semnat Nota de fundamentare la Hotararea de Guvern nr.1473/11.12.2003,

- a initiat si sustinut proiectul Hotararii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de inchiriere de licente incheiat la data de 15.04.2004 intre Guvernul Romaniei si Fujitsu Siemens Computers GmbH si pentru produsele educationale Microsoft, fara a exista un necesar fundamentat. In aceasta modalitate, Ticau Silvia Adriana ar fi cauzat, pe de o parte - un prejudiciu in valoare totala de 66.965.343,88 USD in dauna statului, iar pe de alta parte

- un folos patrimonial necuvenit, in acelasi cuantum, in favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

In calitate de ministru al educatiei si cercetarii, Athanasiu Alexandru cu incalcarea dispozitiilor privind achizitiile publice, a initiat si a sustinut proiectul Hotararii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de inchiriere de licente incheiat la data de 15.04.2004 intre Guvernul Romaniei si Fujitsu Siemens Computers GmbH si pentru produsele educationale Microsoft, fara a exista un necesar fundamentat.

In aceasta modalitate Athanasiu Alexandru ar fi cauzat, pe de o parte - un prejudiciu in valoare totala de 19.370.500 USD in dauna statului, iar pe de alta parte - un folos patrimonial necuvenit, in acelasi cuantum, in favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH."

DNA a cerut luni aviz pentru inceperea urmaririi penale impotriva lui Eugen Bejinariu, fost secretar general al Guvernului Adrian Nastase, acuzat ca a initiat si a sustinut hotararile de guvern prin care s-a aprobat incheierea contractului cu Fujitsu Siemens Computers GmbH privind inchirierea de licente Microsoft.

Fostul ministru al Educatiei AlexandruAthanasiu a fost luni la DNApentru a fi audiat in dosarul "Microsoft2", el declarand ca nu a luat niciodata spaga si ca viata isi poate oferi multe surprize, dar el stie ca este "absolut curat".

Tot luni,DNA anuntat ca a decis punerea in miscare a actiunii penalefata de doi fosti sefi ai Microsoft Romania si un fost sef al Fujitsu Romania si a calculat un prejudiciu total de 67 milioane de dolari. Claudiu Florica, denuntatorul din dosarul Licentele Microsoft 1, a fost sub control judiciar si e acuzat - alaturi de doi fosti directori Microsoft - de complicitate la abuz in serviciu.