Autoritatile au ramas in prezent in discutii doar cu cei doi mari constructori de aeronave, Boeing si Airbus, pentru achizitia a doua avioane care sa completeze flota transportatorului national aerian Tarom, a declarat sambata pentru News.ro ministrul Transporturilor, Sorin Buse.

Sorin Buse, ministrul TransporturilorFoto: Hotnews

"Acum suntem in negocieri, dar negocierile acestea sunt complexe. Sunt doi producatori potentiali, poate sa fie Boeing sau poate sa fie Airbus. Noi negociem cu amandoi", a afirmat Buse, prezent la Dispeceratul Central Metrorex pentru Ziua Portilor Deschise.

El a precizat ca exista mai multe opttiuni in acest sens: "Una este ceea ce se numeste dry-lease (inchirierea de aeronave fara echipaj, n.r.), aceasta este optiunea cea mai usoara, alta este un wet-lease, unde ne dau (avionul, n.r.) cu tot cu echipaj. Dar se mai poate face si altceva. Poate fi inclus intr-un contract mai mare in care noi negociem cu un producator si alte avioane din flota. Deci asta e in functie de conditiile pe care ni le ofera."

Ministrul spune ca, daca negocierile pentru reinnoirea flotei dureaza, atunci autoritatile vor opta pentru dry-lease "care ne permite sa avem aeronave un an-doi, ca inchirierea unei masini".

Intrebat cand va bate palma cu unul dintre producatori, ministrul Transporturilor spune ca acest aspect depinde foarte mult de negocieri: "Trebuie sa cautam si sa obtinem cele mai avantajoase conditii financiare pentru Romania. Daca cineva ne ofera o conditie foarte avantajoasa, atunci o exercitam. Daca vedem ca nu sunt conditiile avantajoase, atunci o sa ne permitem sa mai asteptam doua-trei luni, dar nu mai mult."

Sorin Buse declara recent, pentru News.ro, ca Ministerul Transporturilor a avut deja discutii cu mari producatori de avioane precum Boeing si ATR si urmeaza sa negocieze cu Airbus, Embraer si Bombardier pentru a inlocui in viitor intreaga flota a transportatorului aerian de stat Tarom, pe langa optiunea inchirierii a doua avioane ATR care sa ofere o mai mare flexibilitate flotei deja existente.

Reprezentantii Tarom au anuntat in repetate randuri in ultimii ani ca este necesara inlocuirea flotei companiei, pentru eficientizarea activitatii.

Avioanele din flota Tarom au o medie de varsta de peste 15 ani, situatie care mareste semnificativ costurile de intretinere si operare. In prezent, dupa retragerea ultimului Airbus A310, Tarom opereaza cu 21 de avioane din trei marci diferite - Airbus, ATR si Boeing.

In primele noua luni din acest an, pierderile Tarom au fost de 13 milioane de lei.

Transportatorul a raportat pentru primul semestru pierderi de 28,6 milioane lei (peste 6 milioane euro), de opt ori mai mari fata de nivelul prevazut in bugetul de venituri si cheltuieli, din cauza anularii sau intarzierii unor curse, care au generat penalitati neplanuite si reducerea veniturilor, dar si pe fondul performantei slabe a conducerii executive din primele trei luni ale anului.

In 2015, pierderile au fost de 27,4 milioane lei, iar numarul angajatilor era, la finalul anului, de 1.880. Ultimul an cu profit pentru Tarom a fost 2007.

Tarom a pierdut rapid cota de piata in fata competitorilor, in special a companiilor low-cost, in ultimii ani.