Presedintele Klaus Iohannis va primi, vineri, la Kerkrade, in Regatul Tarilor de Jos, placheta "Martin Buber", acordata anual de Fundatia Euriade personalitatilor care, prin activitatea lor publica si privata, contribuie la dezvoltarea unor comunitati armonioase, bazate pe valori umaniste, prin dialog autentic, deschidere, responsabilitate si respectul fata de semeni, anunta Administratia Prezidentiala.

"Potrivit Consiliului de acordare a plachetei "Martin Buber", in 2016 se acorda presedintelui Romaniei aceasta distinctie pentru respectul fata de alteritate, aplicarea principiului dialogului si a valorilor umaniste in viata publica si in viata personala, cat si pentru manifestarea deplina si autentica a responsabilitatii politice si sociale in Romania si la nivel european", precizeaza Administratia Prezidentiala intr-un comunicat, citat de Agerpres.

Cu ocazia deplasarii la Kerkrade, seful statului va lua parte si la un dialog liber cu peste 100 de tineri din diverse colturi ale lumii, participanti la editia de anul acesta a Festivalului International al Dialogului cu tema "A intinde celui de langa noi o mana".

Festivalul se desfasoara anual in intervalul octombrie - noiembrie in orasele "Euroregiunii Meuse-Rin" din zona de la granitele Belgiei, Germaniei si Olandei si cuprinde, printre altele, un eveniment de literatura dedicat tinerilor scriitori "Tineretul in cuvinte", proiectul international "Tineretul in dialog", seminarii stiintifice, concerte.

Fundatia Euriade, cu sediul la Kerkrade (Olanda), este o organizatie neguvernamentala care promoveaza educatia tinerilor in spiritul valorilor europene, evenimentele interculturale, unitatea comunitara, diversitatea, toleranta si ajutorul reciproc.

Fundatia confera anual, incepand din 2002, in cadrul Festivalului International al Dialogului, placheta "Martin Buber", initiativa pentru care a primit, in anul 2015, Premiul "European Citizen" al Parlamentului European.