Un avion al companiei Wizzair nu a putut decola, marti, de pe Aeroportul International din Cluj, dupa ce a fost lovit de o cisterna cu apa, in urma incidentului pasagerii fiind debarcati, transmite Mediafax.

UPDATE 12.33 Compania Wizz Air a anuntat ca avionul implicat este supus unor investigatii tehnice si ca o alta aeronava ii va prelua pe pasagerii care trebuie sa ajunga la Basel, Elvetia. De asemenea, Aeroportul International Avram Iancu din Cluj-Napoca a declansat o investigatie interna in cazul incidentului. (Agerpres)

Directorul operational al Aeroportului International din Cluj, Iuliu Pop, a declarat, pentru Mediafax, ca avionul care urma sa decoleze catre Basel a fost acrosat de un alimentator cu apa.

In urma incidentului, aeronava nu a mai decolat, iar pasagerii au fost debarcati.

"Un alimentator cu apa, un utilaj care alimenteaza avionul cu apa, a ridicat nacela mai sus decat era recomandat si a atins avionul. Este vorba despre o aeronava a companiei Wizzair care trebuia sa decoleze spre Basel. Acum se fac verificarile tehnice pentru a se vedea daca aeronava poate decola sau nu", a declarat Iuliu Pop.

Potrivit acestuia, pasagerii debarcati se afla in aeroport.