Agentia Nationala de Integritate a constatat incalcarea regimului juridic al conflictului de interese de catre Valentin Constantin Popescu, director general al Directiei Generale de Asistenta si Protectie Sociala (DGAPS) Mehedinti, informeaza Agerpres.

Potrivit unui comunicat al ANI, Valentin Constantin Popescu s-a aflat in conflict de interese in materie administrativa, deoarece, in calitate de director al institutiei, a formulat si semnat raspunsul la cererea Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare Mehedinti (RAAN), prin care a fost de acord cu incheierea unui contract de cesiune de creanta intre RAAN si SC Energoutilaj Prest-Serv SRL pentru suma de 136.393 lei in favoarea acestei societati comerciale, unde are calitatea de asociat, iar tatal sau este asociat si administrator.

ANI a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Drobeta Turnu-Severin in vederea verificarii indiciilor privind savarsirea de catre Valentin Popescu a infractiunii de conflict de interese, intrucat acesta a acceptat plata sumei de 136.393 lei catre SC Energoutilaj Prest-Serv SRL, prin exprimarea acordului pentru incheierea contractului de cesiune de creanta.