Noul Serviciu Public Local de Termoficare Brasov (SPLT) a primit, vineri, licenta de functionare, insa cele aproximativ 9.000 de familii racordate la sistemul centralizat de termoficare vor mai avea de asteptat pana vor primi apa calda si caldura, procedurile nefiind inca finalizate, transmite Mediafax.

Desi autoritatile brasovene au promis ca cele 8.900 de familii din Brasov care au ramas in sistemul centralizat de termoficare vor avea apa calda si caldura din 1 noiembrie, abia vineri Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice (ANRSC) a emis licenta de functionare pentru noul Serviciul Public Local de Termoficare Brasov.

Urmeaza ca incepand de luni sa fie semnate contractele de furnizare a agentului termic cu asociatiile de locatari, dupa ce Consiliul Local a aprobat in ultima sedinta tarifele pentru gigacalorie, potrivit viceprimarului Costel Mihai.

"De luni, ii asteptam pe beneficiarii care sunt legati la sistemul centralizat de termoficare sa vina la sediul SPLT din Centurl Civic, sa semneze contractele. In maxim sapte zile, vom actualiza si contractele deja semnate, cu tarifele aprobate in CL¬, a spus viceprimarul.

Apoi, noul Serviciul Public Local de Termoficare trebuie sa semneze si un contract cu furnizorul de gaz metan si abia apoi se va putea relua furnizarea de agent termic catre populatie.

Pretul gigacaloriei pentru populatie a fost stabilit la 203,22 lei, mai putin cu 7 lei fata de anul trecut, ca urmare a faptului ca TVA a scazut de la 24 la 20% incepand cu acest an. Consumatorii non-casnici vor plati intre 291,28 si 414,28 lei fara TVA, in functie de linia la care sunt conectati ( magistrala sau la retea de distributie).

Brasovul are, din august, propriul serviciu de termoficare - Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) - sub autoritatea directa a Consiliului Local, dupa ce furnizorul Tetkron, a ramas fara licenta.