Ministerul Justitiei a publicat, joi seara, proiectul de modificare si completare a legii privind executarea pedepselor privative de libertate prin care se incearca stabilirea unor masuri reparatorii pentru detinutii cazati in conditii improprii, acestia urmand sa beneficieze de o reducere a pedepsei cu trei zile pentru fiecare 30 de zile executate.

"Avand in vedere situatia de supraaglomerare cu care se confrunta sistemul penitenciar din Romania, Ministerul Justitiei pune in dezbatere publica proiectul de lege de modificare si completare a Legii nr. 254/ 2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, prin instituirea unui mecanism compensatoriu in zile considerate executate din pedeapsa", arata Ministerul Justitiei, potrivit News.ro.

Potrivit proiectului de lege, in calculul pedepsei considerata ca executata, pentru fiecare perioada de 30 de zile executate in conditii necorespunzatoare, se considera executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicata, mai arata oficialii Ministerului Justitiei.

Potrivit proiectului de lege, acordarea compensarii urmeaza sa fie operata din oficiu si sa nu mai fie conditionata de formularea unei cereri de catre persoana detinuta.

Aceasta compensare se realizeaza in procedura liberarii conditionate, toate conditiile pentru acordarea acesteia urmand a fi examinate de comisia de liberare conditionata din cadrul penitenciarului si de catre instanta, se mai arata in proiect.

In 2012, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a pronuntat o hotarare semi-pilot impotriva Romaniei din cauza supraaglomerarii si a conditiilor necorespunzatoare de detentie. CEDO a stabilit ca aceste probleme reprezinta probleme structurale ale sistemului penitenciar din Romania.

Sindicatul din Penitenciarul Drobeta - Turnu Severin a anuntat ca a depus la Parchetul instantei supreme un denunt impotriva Ralucai Pruna pentru fals in declaratii dupa ce aceasta a declarat in fata reprezentantilor europeni ca exista fonduri pentru remedierea situatiei din penitenciare.

"Apreciem ca fapta ministrului Justitiei, Raluca Alexandra Pruna, dincolo de caracterul reprobabil si imoral, imbraca un caracter penal, ca aceste declaratii implica dezinformarea voita in contextul unui angajament al Romaniei fata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului si ca este de natura a produce consecinte juridice, scopul afirmatiei mincinoase fiind evitarea unei posibile sanctiuni", sustin reprezentantii sindicatului Danubius - Drobeta.