Fostul presedinte al Federatiei Romane de Box, Leonard Doroftei, a fost adus cu mandat la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru a fi audiat ca martor in dosarul "Gala Bute", judecatorii luand aceasta decizie dupa ce Doroftei a fost citat de doua ori si nu s-a prezentat, informeaza Mediafax.

Leonard Doroftei (foto arhivă)Foto: AGERPRES

"Nu am mai avut niciodata escorta. Nu stiu despre ce este vorba, acum am primit citatia", a declarat Leonard Doroftei cand a ajuns la sediul instantei supreme.

Elena Udrea nu considera relevanta declaratia lui Leonard Doroftei in ceea ce o priveste. Acelasi lucru il sustine si Rudel Obreja.

"Nu are nicio relevanta. Nimic din ce a insemnat Gala Bute nu este in dosar. Nimic din ceea ce a insemnat organizarea acestui eveniment. Nu are nicio treaba, nici Doroftei, nici cei care au participat la organizarea Galei Bute. Eu nu am nicio acuzatie legata de gala", a declarat Rudel Obreja.

Miercuri, la sediul instantei supreme, are loc un nou termen in care Elena Udrea, Rudel Obreja, fostul ministru Ion Ariton si altii sunt judecati pentru posibile fapte de coruptie in organizarea Galei Bute.

Leonard Doroftei a mai fost audiat in dosarul "Gala Bute", la DNA, in septembrie 2014.

La data de 21 aprilie 2015, Elena Udrea a fost trimisa in judecata, in dosarul "Gala Bute", in care este acuzata de abuz in serviciu in legatura cu organizarea evenimentului omonim de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului si respectiv de luare de mita in legatura cu finantarea de catre acelasi minister a mai multor contracte.

Alaturi de Udrea, au fost trimisi in judecata fostul ministru Ion Ariton, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Stefan Lungu, fostul secretar general in MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Nationale de Investitii Ana Maria Topoliceanu si Dragos Botoroag.