Mars impotriva violentei asupra femeilor, in Capitala. Printre participanti, ministrii Violeta Alexandru si Dragos Pislaru
Marsul, organizat de Reteaua pentru prevenirea si combaterea violentei impotriva femeilor, s-a desfasurat pe traseul Piata Universitatii - Piata Victoriei. Participantii la protest au purtat pancarte cu mesaje precum: "Vrem politici potrivite, nu in pumni sa fim strivite", "Cine nu reactioneaza este complice cu agresorul" sau "Indiferenta hraneste violenta". Au fost scandate si mesaje precum "Cea mai mica lovitura nu e dragoste, e ura", "Nu ma simt flatata sa fiu agresata".
Dragos Pislaru a subliniat ca modele in baza carora societatea "tolereaza un pic de violenta ici-colo sunt complet caduce", iar comunitatea ar trebui sa reactioneze intotdeauna in astfel de situatii, oferind sprijin victimelor. El a amintit ca exista deja acordul Ministerului Afacerilor Interne in ceea ce priveste elaborarea unui act normativ privind ordinul de interdictie, dar este important ca o astfel de masura sa fie completata de servicii de asistenta sociala, necesare dupa ce victima a fost separata de agresor.
"In parteneriat cu societatea civila, lucram la ordinul de interdictie care sa poata sa determine o viteza imediata de reactie in conditiile in care se constata violenta domestica si lucram in acelasi timp la centrele de urgenta pentru victime si agresori. Pe de alta parte, lucram la un intreg cadru de legislatie care sa creasca pedepsele in cazul violentei domestice. (...) (In ce priveste ordinul de interdictie - n.r.) avem un draft, este negociat cu Ministerul Afacerilor Interne, cu Ministerul Justitiei, si cred ca ne apropiem de o propunere de act normativ, care sa poata sa includa acest tip de ordin de interdictie in practica", a adaugat el.
Potrivit lui Pislaru, Ministerul Muncii lucreaza in colaborare cu Ministerul Sanatatii si Ministerul Afacerilor Interne si la un proiect pentru realizarea unui centru integrat pentru victimele abuzurilor sexuale.
Ministrul Violeta Alexandru a subliniat ca administratia face pasi pentru a acorda din ce in ce mai mult respect opiniilor cetatenilor, iar in acest context oamenii trebuie sa invete sa isi apere drepturile.
"Eu nu dau lectii, eu prin prezenta mea incerc sa spun ca sunt un om obisnuit, ca si toti cei care sunt in aceasta piata. Mesajul meu - asa cum il dau si fetitei mele - este acela de a avea curaj sa spuna ceea ce o deranjeaza, ceea ce simte ca nu este in sensul pe care si-l doreste. Asa le-as spune tuturor: sa isi cunoasca drepturile si sa aiba putin curaj", a declarat ea.
Presedintele Asociatiei Transcena, Mihaela Sasarman, a atras atentia asupra faptului ca este al doilea an in care se organizeaza un astfel de mars, in conditiile in care 27% din omorurile comise in 2015 au fost in familie. Ea a subliniat ca cea mai importanta solicitare a ONG-urilor participante la protest este introducerea ordinului de restrictie fata de persoana violenta, imediat dupa constatarea agresiunii de catre Politie.
"Dorim ca solutiile pentru victime si siguranta victimelor sa se produca mai repede, pentru ca fiecare zi de intarziere inseamna un pericol pentru viata cuiva. Astazi, daca noi suntem aici, inseamna ca suntem mai multe persoane carora le pasa si care vor neaparat sa faca o schimbare", a punctat ea.
- -2 (10 voturi)populism grotesc (Sâmbătă, 15 octombrie 2016, 20:00) U_swamp [utilizator]Participarea ministrilor la un miting de protest mi se pare un populism grotesc. I-a trimis NicuSoldan la proteste? Se pare ca da. Locul lor e sa rezolve problemele ministerului, nu sa protesteze impotriva lor!!!raspunde trimite
- -3 (7 voturi)da (Sâmbătă, 15 octombrie 2016, 21:38) baronul stanganbuch [utilizator]mars. Mars cu marsurile voastre idioate, inutile si imbecile.raspunde trimite
- -1 (3 voturi)Mars (Duminică, 16 octombrie 2016, 13:07) happylight [utilizator] i-a raspuns lui baronul stanganbuch...cu unii ca tine, care probabil ca nu se deranjeaza pentru nimic ce priveste comunitatea! Si mai si acuza! Si nimic nu te scuza, oricat de inutile ar fi toate protestele!raspunde trimite
-

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
Sorin Cîmpeanu, invitat în studioul HotNews.ro de la ora 18,00. Realizator - Mona Hera
VIDEOINTERVIU/ Beneficiile pe care le pot acorda firmele angajaților anul acesta, dacă au posibilitatea, explicate de Cristian Rapcencu. De la cei 400 lei din telemuncă, la decontarea concediilor și cei 1.500 lei pentru creșă sau gradiniță/ Cum se poate deduce întregul cost cu casele de marcat