Circulatia pe Transalpina, pe sectorul de drum cuprins intre Ranca si Obarsia Lotrului, a fost inchisa sambata, iar traficul este restrictionat temporar, din cauza ninsorilor, cetii si a viscolului, transmite Mediafax.

Circulatia rutiera pe DN 67C, care leaga judetele Alba, Valcea, Hunedoara si Gorj pe traseul montan, a fost inchisa din cauza conditiilor de iarna, inclusiv pentru autoturismele echipate corespunzator pentru sezonul rece.

"Sambata, incepand cu ora 14.00, a fost inchis temporar Drumul National 67C, Soseaua Transalpina, de la kilometrul 34+500 de metri pana la Obarsia Lotrului, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile. Soferii sunt sfatuiti sa respecte aceasta masura¬, a declarat pentru MEDIAFAX, Andrei Lazar, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Gorj.

Cei care vor incalca masura impusa de politisti si drumari si vor fi depistati circuland pe Transalpina risca sa primeasca o sanctiune cuprinsa intre 9 si 20 de puncte de penalizare, fiind retinut si certificatul de inmatriculare in astfel de cazuri.

"De trei zile la munte ninge, pe Transalpina este viscol, sunt temperaturi foarte scazute. Vremea ne-a jucat in continuare feste. Nu s-a oprit vantul, gerul nu vrea deloc sa plece, de aceea, tinand cont de prognoza meteo, de faptul ca pe marginea drumului este multa zapada si de pe versanti poate fi spulberata, pentru ca bate vantul, viscolul e puternic noaptea, la peste 2.000 de metri, am luat masura inchiderii temporare a DN 67 C, pentru toate autovehiculele, intre statiunea Ranca si Obarsia Lotrului. Am luat aceasta masura pentru siguranta participantilor la trafic. S-a actionat foarte greu sambata dimineata si cu utilajele noastre, din cauza cetii dense, nu se vedea la doi metri in fata", a spus Ion Tudor, directorul Sectiei Drumuri Nationale Targu-Jiu.

Soseaua Transalpina ar putea ramane inchisa pana luni.

"Sambata, in jurul orei 09.00, am avut si un microbuz cu turisti, care nu putea sa mai urce din Pasul Urdele, din cauza vantului, a ghetusului de pe drum. Am intervenit cu doua utilaje, am sunat prefectul judetului Gorj si ne-am mobilizat cu totii si am fost nevoiti sa escortam turistii care au ramas blocati in zapada pana in statiunea Ranca", a mai spus directorul Sectiei Drumuri Nationale Targu-Jiu.