Premierul Dacian Ciolos a declarat, joi, ca il "doare" faptul ca in Romania nimeni nu mai are incredere in nimeni si toata lumea porneste de la prezumtia de minciuna, scrie Agerpres.

Dacian CiolosFoto: Guvernul Romaniei

"Dupa patru ani si jumatate la Bruxelles, chiar daca n-am fost deconectat de ce se intampla in tara, dar intors acasa si mai ales asumandu-mi responsabilitatea asta, e lucru care ma doare cel mai mult probabil si pe care l-am resimtit cel mai mult - lipsa de incredere. Nimeni nu mai are incredere in nimeni, pentru ca de prea multe ori li s-a spus un lucru, s-au razgandit cei care le-au spus anumite lucruri sau chiar nici n-au avut intentia de la inceput sa faca treaba asta. Si atunci toata lumea porneste de la prezumtia de minciuna. Cel care imi spune un lucru ma minte, nu-mi spune adevarul, deci trebuie sa interpretez altfel ceea ce se spune", a afirmat premierul Ciolos la Summitul Repatriot, de la Banca Nationala a Romaniei.

Ciolos a atras atentia ca se pierde foarte multa energie "cu tot felul de dispute, de indoieli".

"Pot sa spun de cateva luni de zile acelasi lucru, n-o sa spun care acum, ca sunt mai multe cazuri, si sistematic sunt intrebat acelasi lucru, pentru ca nimeni nu crede ca ceea ce spun chiar e adevarat. Deci din punctul asta de vedere cred ca trebuie sa ne regasim, pentru ca pierdem foarte multa energie, care poate sa fie canalizata altfel, pierdem foarte multa energie cu tot felul de dispute intre noi, de indoieli pe care le avem fata de noi insine sau in relatie cu ceilalti si asta face ca ne invartim in cerc de multe ori, pe multe domenii, in care am putea progresa", a aratat Ciolos.