Scolile doctorale "care produc stiinta" si cele care produc "diplome de doctorat pe banda rulanta" trebuie separate, a declarat premierul Dacian Ciolos la deschiderea anului universitar la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) "Iuliu Hatieganu", aratand ca invatamantul doctoral trebuie sa ramana unul de elita. Premierul a avertizat ca problema plagiatelor risca sa afecteze imaginea sistemului de invatamant doctoral din Romania.

Dacian CiolosFoto: Guvern

Premierul Dacian Ciolos a declarat, luni, la Cluj-Napoca, la deschiderea anului universitar la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) "Iuliu Hatieganu", ca trebuie luate masuri clare si drastice in formarea doctorala, pentru a nu compromite "ceea ce se face bun", informeaza Mediafax.

"Pe partea de educatie mai avem lucruri de facut pentru a intari credibilitatea sistemului de formare, in primul rand de formare doctorala care are nevoie de o recredibilizare. Avem nevoie sa luam masuri clare si drastice in Romania in formarea doctorala pentru a nu compromite ceea ce se face bun. Din pacate, cu aceasta problema a plagiatelor, imaginea sistemului de invatamant doctoral din Romania risca sa fie afectata in Europa si in lume, daca nu luam masuri drastice, clare si ferme. Trebuie sa fie clar pentru toata lumea ca formarea doctorala este una de elita, nu o fabrica de diplome pentru a promova in functii. Ea trebuie sa presupuna un efort intelectual. E important sa avem o abordare frontala legata de aceste riscuri de plagiat si sa trecem la o reevaluare a scolilor doctorale astfel incat sa eliminam orice suspiciuni asupra scolilor doctorale, sa facem o separare clara intre scolile doctorale care produc stiinta si cele care produc diplome de doctorat pe banda rulanta", a spus Ciolos.

Potrivit acestuia, formarea doctorala este una de elita si nu una curenta.

"Aceasta trebuie sa ramana una de elita, care sa presupuna un efort personal in munca de cercetare, una care sa produca ceva nou. Cand vorbim de plagiat nu o lege poate defini ce inseamna plagiat, ci cei care lucreaza in cercetare si care stiu ce inseamna a produce ceva nou si a face sa avanseze stiinta. Pe asta trebuie sa ne bazam toate scolile doctorale, tot sistemul de cercetare. Ceva nou nu inseamna a traduce ceva ceea ce a fost produs in alta parte, ci a gasi idei noi, argumentate cu argumente stiintifice si a le pune intr-o lucrare de doctorat", a spus premierul.

La deschiderea anului universitar la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) "Iuliu Hatieganu", Dacian Ciolos a primit medalia "Iuliu Hatieganu" a Universitatii.

Totodata, conducerea Universitatii de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" a oferit flori studentilor din anul intai care au obtinut cele mai mari note la concursul de admitere.

La ceremonia de deschidere au asistat studenti, cadre didactice ale UMF, printre cei prezenti numarandu-se si fostul ministru al Sanatatii, Patriciu Achimas Cadariu.