Asociatia Victimelor Accidentelor de Circulatie (AVAC) considera ca limitarea despagubirilor pentru vatamari corporale acordate victimelor accidentelor rutiere la 500.000 de lei, ceruta de Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare din Romania (UNSAR), asociatia care reprezinta interesele asiguratorilor, ar incalca tratatele internationale privind drepturile omului si Constitutia Romaniei, potrivit unui comunicat citat de News.ro.

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) si UNSAR au propus la inceputul anului, in proiectul legii RCA, ca evaluarea despagubirilor sa se faca pe baza valorii unor puncte traumatice, iar valoarea unui punct traumatic sa fie egala cu dublul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata de la data producerii accidentului.

ASF a stabilit si valoarea maxima a unei despagubiri de acest gen la 500.000 de lei, valoare considerata prea mica de catre membrii AVAC, care au propus ca acest sistem tabelar impus sa ramana valabil doar in cazurile amiabile.

In luna aprilie a acestui an, la negocierile purtate pe marginea proiectului legii RCA intre AVAC si membri ai Senatului, partile implicate au renuntat la masura privind sistemul tabelar.

AVAC a atras ca aceasta masura incalca inclusiv directivele europene in vigoare si limiteaza libertatea judecatorilor de a evalua corect daunele produse in accidentele auto. In prezent, proiectul legii este in discutie la Camera Deputatilor, putand fi adoptata in aceasta saptamana, iar asociatia asiguratorilor ar face presiuni pentru reintroducerea unei limite in cazul despagubirilor pentru vatamari corporale.

"Acum, cand legea este in discutie in Camera Deputatilor, camera decizionala, UNSAR pune noi presiuni pentru o masura despre care am discutat in aprilie. Masurile noastre privind despagubirile pentru victime au fost adoptate chiar si in Ordonanta de Urgenta pe RCA adoptata recent de guvern", a declarat luni, pentru News.ro, consultantul pe probleme juridice si de asigurare al AVAC, Catalin Codescu.

AVAC a avertizat, in aprilie, ca, in cazul in care propunerea ASF ar fi aprobata, statul va fi obligat sa acopere diferenta de la plafonul impus de ASF, de 500.000 de lei, si valoarea despagubirii stabilita de catre instanta, potrivit AVAC.

Codescu a atentionat ca o directiva europeana impune stabilirea unei valori minime a plafonului maxim de acordare a despagubirilor la un milion de euro.