Grefierii de la mai multe instante din judetul Timis au declansat miercuri dimineata un protest spontan, nemultumiti de o serie de probleme semnalate inca din 2009, scrie Press Alert. Aceeasi sursa relateaza ca protestul a inceput la ora 10 in fata Tribunalului Timis, unde s-au adunat toti grefierii institutiei. Ulterior, la protest au aderat grefierii instantelor din alte localitati ale judetului, precum Lugoj, Deta, Sannicolau Mare si Faget. Activitatea Tribunalului Timis a fost blocata in intervalul 10-11, dar procesele penale au avut loc, anunta Digi 24.

  • Prim-grefierul Tribunalului Timis, Catalin Traistaru, a anuntat, citat de Press Alert, ca de maine grefierii vor intra in salile de judecata purtand brasarda alba in semn de protest.

Presedintele Tribunalului Timis, Adriana Stoicescu, a declarat ca intreaga conducere a instantei este alaturi de grefieri. Ea a precizat ca activitatea nu a fost intrerupta in salile de judecata in care au avut loc procese penale, mai scrie Press Alert.

Grefierii din Timis solicita adoptarea unui statut al personalului de specialitate juridica si al parchetelor, in raport cu noile modificari legislative si sa fie recunoscuti drept "categorie profesionala participanta in infaptuirea actului de justitie", alaturi de magistrati. De asemenea, grefierii doresc ca salarizarea sa fie facuta in raport cu pregatirea profesionala, alaturi de celelalte categorii profesionale din sistemul judiciar conform noii legi de salarizare, infiintarea unei sectii de specialitate in cadrul Ministerului Justitiei pentru categoria profesionala a grefierilor si introducerea in codul ocupatiilor din Romania a meseriei de "grefieri cu studii superioare juridice". Printre altele, grefierii mai doresc sa le fie recunoscuta independenta in justitie.

Reamintim ca presedintele executiv al Federatiei Pro Just, Raducu Petcu, a anuntat luni ca grefierii si personalul auxiliar din circa 16 instante din tara au declansat la inceputul acestei saptamani diverse actiuni de protest, fiind nemultumiti, printre altele, de "lipsa totala de comunicare a ministrului Justitiei" si neaplicarea uniforma a OUG 20/2016. Tot luni, grefierii de la Tribunalul Bucuresti au oprit activitatea si au iesit in fata institutiei timp de doua ore, protestand astfel impotriva conditiilor grele de munca. Presedintele Tribunalului Bucuresti, Laura Andrei, a declarat pentru HotNews ca protestul grefierilor din cadrul institutiei pe care o conduce nu a avut legatura cu actiunea anuntata de Federatia Pro Just – organizatia sindicala care reprezinta intereserele personalului auxiliar din instante.

Protestul personalului de specialitate are loc in contextul numultumirilor magistratilor care doresc, intre altele, cresterea veniturilor cu 18%. Aproape o suta de instante au adoptat in adunari generale "Memorandumul privind justitia", o prima masura de protest, anunta Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania. Magistratii vin cu o serie de revendicari, cele mai importante fiind cele de natura salariala. Magistratii doresc sa fie inclusi in ordonanta prin care Guvernul Ciolos a acordat majorari de venituri doar pentru anumite categorii de bugetari, medici si profesori.

Ministrul Justitiei Raluca Pruna a raspuns in 13 septembrie revendicarilor magistratilor printr-o circulara, informandu-i ca "incepand din acest an, salariile si indemnizatiile judecatorilor si procurorilor vor fi cele prevazute in actele normative, fara a fi incluse drepturile salariale stabilite sau recunoscute prin hotarari judecatoresti", scrie Luju.ro. Raluca Pruna a respins astfel somatia magistratilor, care solicitau Ministerul Justitiei sa tina cont de hotararile judecatoresti pronuntate in materie de drepturi salariale.

Pe de alta parte, presa locala scrie in unele instante, magistratii si-au amanat protestele care trebuiau sa debuteze tot luni, 19 septembrie. Publicatia Gorjeanul scrie ca intr-o hotarare luata acum o saptamana, magistratii gorjeni au decis sa-si radicalizeze protestul " in sensul ca se vor lua in pronuntare doar cauzele avand obiect foarte urgent in materie penala (masuri cu termen) si in materie civila, (ordonante presedintiale, cereri de suspendare, ordine de protectie) in celelalte tipuri de cauze urmand a se acorda termene, cu mentionarea in incheierile de sedinta a prezentei hotarari,

Potrivit sursei citate, magistratii s-au mai intalnit intr-o ultima sedinta, vineri, si au ajuns la concluzia ca, din punct de vedere legal, nu au cum sa organizeze o astfel de actiune de protest fara sa incalce legislatia. Refuzul de a judeca un dosar poate fi considerat abuz in serviciu si, ca urmare, si de azi incolo judecatorii vor intra la procese cu o banderola alba pe mana.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va lua in discutie, luni, "Memorandumul privind justitia", intocmit de asociatiile profesionale, care se refera inclusiv la revendicari de natura salariala. Plenul va dezbate punctul de vedere al Directiei legislatie, documentare si contencios in legatura cu sesizarile magistratilor referitoare la sustinerea 'Memorandumului privind justitia', potrivit ordinii de zi a sedintei, postata pe site-ul CSM, scrie Agerpres.