Mama politistului Gigina: Mi-am gasit copilul complet desfigurat, cu gatul retezat. Nu am sa uit cum medicii incercau imposibilul/ Astazi privim neputinciosi la nedreptatea facuta sufletului copilului nostru

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 20 septembrie 2016, 17:53 Actualitate | Esenţial

Politistul Bogdan Gigina
Foto: Politia Romana
Mama lui Bogdan Gigina, politistul care a murit toamna trecuta in timp ce se afla in misiune in coloana oficiala a lui Gabriel Oprea, a relatat marti, intr-o postare pe Facebook, ce a trait in seara in care fiul sau si-a pierdut viata. "Am gasit copilul meu complet desfigurat, cu gitul retezat; cu chipul plin de singe, pardoseala era plina de singe (...) Nu am sa uit niciodata cum acei oameni incercau imposibilul, nu am sa uit lacrimile care li se innodau sub barba... Astazi privesc, privim neputinciosi la nedreptatea facuta sufletului copilului nostru", a scris Carmen Gigina, la o zi dupa ce Senatul a respins cererea procurorilor de incuviintare a urmaririi penale, pentru ucidere din culpa, a fostului ministru de interne.

Mesajul integral postat de mama lui Bogdan Gigina pe Facebook:

Nu am vrut pina acum sa vorbesc despre trairile noastre; acum vreau ca toti cei care ne-ati "condamnat" sa intelegeti de ce nu am facut-o. Sint lucruri greu de spus si greu de imaginat ptr voi care sinteti parinti. In seara zilei de 20 oct2015 in urma telefonului primit la ora 19,02 am alergat catre spitalul universitar. Cel care ne-a anuntat de accident repeta "nu pot sa cred ca s a intimplat asta" nu pot sa cred... Sotul meu si-a imbracat un trening peste pijama si a plecat cartre spital... eu m-am blocat nu reuseam aa ma imbrac....eram ...paralizata....I-am spus sa alerge sotului meu ..."am sa ajung cu un taxi nu ma astepta ....du-te linga baiat". Am iesit in strada cautind un taxi .....greu de gasit ...afara ploua torential. Am pornit cartre zona Unirii spunind rugaciuni ptr viata copilului meu. Nu imi pasa ca oamenii se opreau si ma priveau ca pe un om debusolat nu-mi pasa....decit de el , de copilul meu,imploram Divinitatea ca el sa fie bine. In momentul in care an intrat in spitalul Universitar am avut impresia ca toata lumea ma cunoaste. Cel de la intrare -a intrebat "Sinteti mama politistului accidentat? Mi-a arat usa unde copilul meu era resuscitat. Am intrat si acolo am gasit un copil ,copilul meu coplet desfigurat,cu gitul retezat ; cu chipul plin de singe,pardoseala era plina de singe;m-am prabusit la pucioarele lui,sarutindu-le si strigindu-l. Inca avea sosetele ude un picioare. M-am trezit ridicata brusc si zguduita de umeri...medicul de garda plingea si incerca sa ma faca sa inteleg ca nu se mai poate face nimic. M-am prabusit din nou la picioarele copilului meu ,implorind si privind oamenii care desi stiau ca nu se mai poate face nimic ptr el nu vroiau sa renunte. Nu am sa uit niciodata cum acei oameni incercau imposibilul, nu am sa uit lacrimile care li se inodau sub barba... Astazi privesc, privim neputinciosi la nedreptatea facuta sufletului copilului nostru.



Carmen Gigina a postat si in cursul diminetii de marti un comentariu referitor la votul senatorilor in cazul Oprea, ea afirmand ca "cel care fura o gaina este inchis (...) cel care sta cuminte pe bancheta din spate a masinii traieste frumos".

Senatorii au respins luni, in plen, cererea DNA de urmarire penala a senatorului independent Gabriel Oprea, fost ministru de Interne si vicepremier, acuzat de ucidere din culpa in dosarul mortii lui Bogdan Gigina, cu 73 voturi "impotriva" si 45 "pentru". 

Procurorii au aratat ca, in seara de 20 octombrie 2015, in jurul orei 19.00, agentul de politie Bogdan Gigina a fost implicat intr-un accident de circulatie in urma caruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrala, consecinta a unui traumatism cranio-cerebral si facial cu fractura craniana, leziuni care au cauzat decesul. 

"La momentul producerii accidentului, victima Bogdan Gigina facea parte dintr-un dispozitiv de insotire al ministrului Oprea. Acest dispozitiv, asigurat de catre Brigada de Politie Rutiera din cadrul DGPMB, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigina) si un echipaj format dintr-un ofiter si un agent de politie aflati intr-un autoturism de politie rutiera. Acest dispozitiv preceda in trafic autoturismul in care se afla ministrul Gabriel Oprea. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea se deplasa catre locuinta sa situata in cartierul Cotroceni", a precizat DNA. 

Anchetatorii au retinut ca, din probele administrate, rezulta indicii rezonabile ca, incalcand dispozitiile legale care reglementeaza insotirea demnitarilor, ministrul de Interne Oprea a dispus, pentru sine, sa beneficieze de insotire cu echipaje de politie rutiera cu titlu permanent, ca acestea sa fie formate atat dintr-un autoturism de politie rutiera (un agent si un ofiter de politie rutiera), cat si dintr-o motocicleta a politiei rutiere.


Citeste mai multe despre   









7181 vizualizari
  • +19 (19 voturi)    
    La iarna (Marţi, 20 septembrie 2016, 18:40)

    omezu [utilizator]

    Halitorii de mici electorali, etern-asistatii social si pensionarii nostalgici amatori de plimbari moka cu autobuzul il vor trimite inapoi in cocina aia de parlament pe acest criminal.
    Durerea parintilor si a sotiei este de nedescris, iar noi, astia care inca mai avem cateva principii sanatoase, vom face...nimic...in loc sa dam de pamant cu mafiotii.
    Putini iesim la vot si mai putini iesim in strada.
  • +6 (6 voturi)    
    Atat de trist! (Marţi, 20 septembrie 2016, 18:52)

    amanda13 [utilizator]

    Doamna, am citit postarea dumneavoastra si ca mama nici nu-mi pot inchipui prin ce treceti! Ma simt la fel de neputincioasa vazand dimensiunea nesimtirii si sfidarii la care au ajuns infractorii acestia din parlament. O sila imensa ma cuprinde si nici nu stiu ce sa mai scriu...

    Condoleante si sperante ca pana la urma sa se faca un dram de dreptate.
    Foarte, foarte trist!

    P.S. Voi cei ramasi in Romania, cum ii puteti rabda pe astia? Cum ii veti vota la iarna??? Maine ati putea fi voi cei ucisi de acesti corupti sau parintii unor copii ucisi!
  • +3 (3 voturi)    
    mda (Miercuri, 21 septembrie 2016, 8:57)

    SoulSearcher [utilizator]

    tara de fripturisti cu functii carora nu le pasa de cei din jurul lor.

    nepasare, nesimtire, tupeu maxim...

    te doare inima cand citesti drama unei persoane cauzate de acesti nenorociti care ne omoara sistematic


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică