PNL va depune plangere penala pentru fals in acte in cazul semnaturii de pe raportul de la Comisia de invatamant prin care se amana concursul de directori de scoli

de I.C.     HotNews.ro
Luni, 19 septembrie 2016, 13:16 Actualitate | Esenţial

Semnaturile de pe raportul comisiei de invatamant
Foto: captura ecran
Conducerea PNL a recomandat grupului PNL din Senat sa faca plangere penala in cazul presupusei falsificari a semnaturii reprezentantului PNL pe raportul modificarii unui proiect de lege prin care se amana concursurile de directori de scoli pana in vara lui 2017, au declarat surse din partid pentru News.ro. De asemenea, potrivit surselor, PNL va solicita Biroului Permanent al Senatului retrimiterea la comisie a proiectului de lege.

UPDATE Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat luni ca PNL va depune aceasta plangere "pentru a se descoperi cum e posibil ca in Senatul Romaniei sa se falsifice o semnatura pentru a mentine o stare de politizare" a conducerii scolilor.

Sursele citat de News.ro au precizat ca PNL va cere in sedinta plenului Senatului de luni, retrimiterea proiectului de lege de modificare a Legii educatiei, la Comisia de invatamant, in cazul in care propunerea legislativa va fi pusa pe ordinea de zi a plenului, in conditiile in care proiectul nu apare pe ordinea de zi a plenului de luni, postata pe site-ul Senatului.

Agentia de presa mai precizeaza ca, potrivit surselor, conducerea PNL recomanda grupului liberal din Senat sa faca plangere penala in cazul falsificarii semnaturii senatorului PNL Dumitru Oprea, secretarul comisiei de invatamant, care a afirmat ca nu a fost la sedinta in care s-a discutat acest proiect si nici nu a semnat raportul comisiei.

Un raport dat de comisia de invatamant din Senat, condusa de Ecaterina Andronescu (PSD), a ajuns un adevarat subiect de film politist, avand in vedere ca nu se stie cum a luat nastere acest act oficial. Secretarul comisiei a spus pentru presa ca nu el este cel care si-a pus semnatura pe document si nu reuseste sa afle cine a facut-o, afirmand ca presedintele comisiei nu ii raspunde la telefon. Este vorba despre o prevedere legala care ar opri concursurile pentru innoirea garniturii de directori de scoli, licee si gradinite, concurs caruia i se opune din rasputeri PSD.

Comisia de invatamant din Senat, prezidata de fostul ministru al Educatiei Ecaterina Andronescu (PSD), a modificat pe ascuns un proiect de lege esential pentru mii de scoli. Comisia a introdus un amendament prin care amana organizarea concursului de director si director adjunct de scoala, ce urmeaza sa se desfoare in octombrie, pana la vacanta de vara din 2017. Proiectul, odata aprobat, ar stopa concursurile organizate de ministrul tehnocrat Mircea Dumitru, si ar da viitorului ministru din guvernul rezultat dupa alegeri puterea de decizie.

Citeste si:













[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
5117 vizualizari
  • +13 (19 voturi)    
    sesizare (Luni, 19 septembrie 2016, 13:36)

    victor L [utilizator]

    a fost facuta intii de PMP; acum, hop si Alinuta.
    • +6 (12 voturi)    
      dar (Luni, 19 septembrie 2016, 14:59)

      theo667 [utilizator] i-a raspuns lui victor L

      Daca nu facea PMP nu facea nici Alinuța. USL traieste
    • +2 (6 voturi)    
      ce sa faca (Luni, 19 septembrie 2016, 15:01)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui victor L

      si ea?
      a gasit prin frigider neste oua si ce-o fi zis, hai sa ma agit eu ca buldogul asta e castrat din nastere. macar eu sa fiu barbata.
  • -6 (12 voturi)    
    Don't bother! (Luni, 19 septembrie 2016, 13:51)

    muvis [utilizator]

    Nu va mai straduiti, baieti! Am vazut modelul de subiecte; poate foarte bine sa fie amanat concursul. Pentru elevi, rezultatul va fi acelasi.

    https://www.edu.ro/ministerul-educa%C5%A3iei-publicat-modele-de-itemi-pentru-proba-scris%C4%83-concursului-de-directori-de-%C5%9Fcoli
  • +28 (32 voturi)    
    Parintii sa o alunge pe Abramburica hoata! (Luni, 19 septembrie 2016, 13:56)

    hotnewsfil [utilizator]

    Prin aceast act banditesc, PSD se autodefineste a fi un adversar ordinar al profesionalismului.
    Acest urmas odios al comunistilor, al nomenclaturistilor (PSD-ul) nu se multumeste numai cu conducerea in prezent a societatii, vrea, lacom, hraparet, sa isi asigure si stapanirea ulterioare a unui popor incult, sarac, needucat, dezorientat, usor de tinut in frau, cu botnita la gura, lipsit de putere, nedemocratizat.
    Propagandista-sefa impotriva profesionalismului este imorala Abramburica, aparatoarea plagiatorilor cu functii politice inalte.
    Parintii ar trebui sa o apuce de ciuful 'artistic'-aranjat pe bani grei si s-o arunce de la putere, fiindca, dupa cum se vede, DNA intarzie sa o dea pe mana judecatorilor, in infractiunea de mari proportii in care este implicata, impreuna cu alti rau-facatori..
  • +10 (20 voturi)    
    Mafia prorusa si scoala romaneasca (Luni, 19 septembrie 2016, 14:14)

    Trojan.H [utilizator]

    Eu as dezvolta un pic subiectul asta:
    De ce este atit de disperat PSD-ul si satelitii sai de ce anume se intimpla cu scolile? De ce vor cu disperare sa tina scoala romaneasca sub control strict?
    • +4 (6 voturi)    
      ... (Luni, 19 septembrie 2016, 15:33)

      Anca Badea [utilizator] i-a raspuns lui Trojan.H

      Bani la partid, voturi, control etc.
      • +3 (5 voturi)    
        Neah... (Luni, 19 septembrie 2016, 15:51)

        Trojan.H [utilizator] i-a raspuns lui Anca Badea

        E mult mai mult decit atit.
  • +5 (15 voturi)    
    PNL pe drumul cel bun daca curata SENATUL ! (Luni, 19 septembrie 2016, 14:18)

    JohnDreptate [anonim]

    Cum sa nu sa faca cu asemenea aliatie corupta fapte PENALE ???

    Senatul al Romaniei este condus de Calin P. (KGB) Tariceanu (ALDE) si acoperit de Mafia PSD !

    Pana cand ???
    • +6 (10 voturi)    
      Pana mai hat, (Luni, 19 septembrie 2016, 14:26)

      xrogo [utilizator] i-a raspuns lui JohnDreptate

      ca in viitor mari sanse nu sunt pentru PNL !
  • -9 (13 voturi)    
    cat de important e Dumitru Oprea! (Luni, 19 septembrie 2016, 14:31)

    monadumbrava [utilizator]

    Daca Dumitru Oprea lipseste nici nu mai conteaza presedintele, inteleg. Este chiar vital. Daca el nu exista nu se mai depune nici un amendament. poate ar trebui sa-l roage frumos sa poposeasca pe la sedinte. Nici macar inlocuitor nu poate avea. Asa e?
    Alinuta nu i-a permis sa vina la sedinta sau ce s-a intamplat? Poate a fost si el la baie. Nu-l poate inlocui nimeni? Inseamna ca vor fi amendamente doar de la PNL de acum incolo
    • +6 (10 voturi)    
      Esti la buda, ii lasi sa-ti falsifice semnatura? (Luni, 19 septembrie 2016, 14:50)

      fLoreign [utilizator] i-a raspuns lui monadumbrava

      Ca despre asta este vorba aici.
    • +4 (8 voturi)    
      Importanta e legea, nu DO (Luni, 19 septembrie 2016, 15:10)

      Tiberian [utilizator] i-a raspuns lui monadumbrava

      Importanta e legea, nu Dumitru Oprea. Daca nu o respecti, esti un infractor.
      Pe logica ta, eu mi-as pune semnatura pe un act prin care te-as deporta in Rusia, pentru ca vorba ta, cine e monadumbrava?
  • +17 (21 voturi)    
    No...ce sa zic... (Luni, 19 septembrie 2016, 14:34)

    Io1234 [utilizator]

    La multi ani!!! (p.s. cu executare!)
  • +2 (6 voturi)    
    Degeaba (Luni, 19 septembrie 2016, 16:37)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Atâta vreme cât Androneasca este in libertate, inseamna ca un RO nu se face dreptate. O impostoare care e complice la toate furturile intelectuale si diplomele false care s-au dat. A distrus invatamintul românesc și viitorul multor generatii de elevi si studenti, aceasta sinistra ANA PAUKER de tip nou


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version