Guvernul a postat un clip video de opt minute, pe Youtube, in care apar ministrul de Interne, Dragos Tudorache, ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu, Ministrul Muncii, Dragos Paslaru, ministrul delegat pentru Diaspora, Maria Ligor, ministrul delegat pentru consultare publica, Violeta Alexandru, si ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, care vorbesc despre masurile de simplificare a birocratiei adoptate in institutiile pe care le conduc, transmite News.ro.

Debirocratizarea, prezentata de ministri din cabinetul CIolosFoto: Guvernul Romaniei

Ministrul de Interne, Dragos Tudorache, este primul care apare in filmuletul postat pe canalul Youtube al Guvernului ,el precizand ca o mare parte din masurile de simplificare au fost adoptate de Guvern inca din luna iulie, prin Ordonanta de Urgenta.

"In primul rand, s-au eliminat taxele extrajudicare de timbru pentru cartea de identitate si cazierul judiciar. Cazierul nu mai e solicitat de la cetatean, ci de la institutiile care au nevoie de el, de la Politia Romana. S-a eliminat obligativitatea copiilor legalizate", spune ministrul de Interne.

Tudorache mai afirma ca s-a urmarit facilitarea transmiterii prin email a dovezilor platilor amenzilor de circulatie, care ii afecta pe multi cetateni.

Anca Dragu, ministrul Finantelor Publice, afirma ca Guvernul a promis ca va imbogati relatia dintre stat si cetateni si a facut acest lucru.

"Am introdus plata cu cardul si plata online. Din octombrie, toate taxele vor fi platie online, si la toate ghiseele ANAF se poate plati deja cu cardul", a spus Dragu.

Ministrul Finantelor mentioneaza ca s-au realizat mai multe ghiduri, care explica cine si ce taxe are de platit, unde si cum.

Ministrul Muncii, Dragos Paslaru, spune in clip ca ministerul pe care il conduce se transforma, venind aproape de cetateni.

"Procesul de simplificare este crucial pentru o institutie care ajunge la peste 12 milioane de oameni din tara", mentioneaza Paslaru, precizand ca, pe partea de beneficii, s-a mers pe principiul ca documentele sa circule intre institutii, iar lumea sa nu mai stea sa piarda timpul ca sa isi ceara drepturile.

El mai afirma ca s-au eliminat cazierele, copiile legalizate, copiile dupa buletin, toate documentele pe care lumea le producea in mod artificial, pierzand timp.

"Am simpificat proceduri. Ministrul Muncii este un punct unic de contact pentru toate interactiunile cu agentiile, in ceea ce priveste de exemplu atestarea serviciilor sociale", a mai afirmat Paslaru.

El a mai spus ca ministerul sau a simplificat procesul de eliberare a adeverintelor.

Maria Ligor, ministrul pentru relatia cu diaspora, afirma ca principala preocupare a institutiei a fost in privinta simplificarii si ameliorarii procedurilor privind serviciile consulare.

Ligor spune ca s-au luat mai multe masuri, printre care introducerea procesului de preluare online a cererilor de servicii consulare, astfel incat cetateanul roman poate completa cererea de serviciu consular de acasa, sa o trimita online si sa ridice de la ambasada documentul.

"Avem un sistem de preluare cerntralizata a mesajelor telefonice, a solicitarilor, a intrebarilor privind serviciile consulare, printr-un call center care opereaza la Bucuresti", mai afirma Ligor.

Violeta Alexandru, ministrul pentru Consultarea publica, afirma ca dovada platii amenzii rutiere se poate trimite, acum, online si te poti programa online sa iti iei pasaportul.

"Guvernul a facut anul acesta toate eforturile pentru a asculta opiniile cetatenilor, prin platfoma maisimplu.gov. ro, dar si ascultand si preluand toate opiniile oamenilor si asezandu-le in centrul deciziilor Guvernului. Problemele cetatenilor trebuie sa fie intotdeauna in centrul deciziilor Guvernului. Ministerul pentru consulare publica si dialog civic face acest lucru zilnic", mai spune Violeta Alexandru.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, afirma ca institutia pe care o conduce a fost una dintre cele mai active in reducerea numarului de documnete cerute cetateanului.

"Am reusit sa facem o multime de simplificari in minister, in primul rand documentele necesare accesarii fondurilor europene. Daca analizam foma si formatul de cereri pentru plati directe, vom vedea ca s-a redus volumul de aproape noua ori. (...) Nu mai cerem documente care erau cerute la ANSVSA, de la primarie", spune Irimescu, precizand ca o simplificare esentiala s-a facut pe partea de dezvoltare rurala, unde se stie ca este foarte multa birocratie, in privinta proiectelor dezvoltarii rurale.

Masurile de simplificare a relatiei dintre cetateni si administratie adoptate la sfarsitul lunii iunie de Guvernul Dacian Ciolos sunt in proces avansat de implementare, sutine Guvernul care a facut vineri un prim bilant al acestui pachet legislativ.

"La numai doua luni de la adoptarea primului pachet pentru simplificare, incepem sa vedem primele rezultate: mai putine documente pe care oamenii trebuie sa le aduca la institutii, mai putine drumuri la ghisee, mai putine cheltuieli. Reducerea birocratiei este un proces de durata si, totodata, un proces ireversibil", a declarat premierul Dacian Ciolos.