Societatea Hexi Pharma, cercetata in dosarul dezinfectantilor diluati din spitale, a cerut, miercuri, Tribunalului Bucuresti, ridicarea controlului judiciar si implicit acces la sumele sechestrate in conturi, din moment ce la dosar a fost depusa o expertiza care ar arata ca produsele firmei au trecut testul eficacitatii, facut la Institutul de Cercetare Cantacuzino, scrie News.ro.

Hexi PharmaFoto: hexi.ro

Avocatul firmei a precizat, in sala de sedinta, ca la dosar au fost depuse rapoartele de expertiza efectuate la Institutul de Cercetare Cantacuzino privind eficacitatea substantelor folosite de Hexi Pharma.

Potrivit rapoartelor, "aproape in totalitate produsele Hexi Pharma sunt corespunzatoare din perspectiva eficacitatii. Nici procurorul Ministerului Public nu a contestat acest lucru, ba mai mult, chiar procurorul general a sustinut ca produsele noastre sunt conforme", a aratat aparatorul firmei in fata judecatorului.

El a recunoscut ca, in unele cazuri, inscrisurile de pe eticheta unor produse nu sunt tocmai identice cu substantele din recipiente, dar, cu toate acestea, ele sunt eficace.

"Chiar daca unele nu corespund specificatiilor de pe eticheta si nici concentratiile trecute pe eticheta, produsele firmei sunt eficace. Specificatiile de pe etichete sunt alta problema", a mai spus avocatul.

Urmand acelasi rationament, aparatorul a sustinut ca, atata vreme cat produsele Hexi Pharma au fost eficace, ele nu au produs niciun prejudiciu spitalelor, deci se impune ridicarea controlului judiciar de pe conturile si activele firmei.

In continuare, avocatul a mai cerut ca, in cazul in care judecatorul nu ridica sechestrul de pe conturile firmei, sa-i permita cheltuirea sumei de 17.500 de euro pentru constructia unui gard care ar urma sa inconjoare o proprietate a firmei.

"Consider ca nu este o suma nejustificata. In conturile societatii sunt acum 10 milioane de lei noi sub sechestru", a aratat un alt avocat.

In replica, procurorul de sedinta a aratat ca se opune cererii de ridicare in totalitate a controlului judiciar, dar a fost de acord cu ridicarea celor 17.500 de euro din contul societatii pentru constructia gardului.

Tribunalul Bucuresti a ramas in pronuntare asupra cererilor facute de avocatii Hexi Pharma.

Procurorul general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ), Augustin Lazar, a declarat, in 6 septembrie, ca, in aproximativ o luna, va exista o "imagine de ansamblu" a testelor efectuate pe dezinfectantii Hexi Pharma, iar atunci va fi "o concluzie clara".

"Investigatia continua, se fac teste privind eficienta substantelor ridicate de organele de politie judiciara, se efectueaza aceste teste pe un lot in tara si pe un alt lot in strainatate, intr-o tara din Uniunea Europeana. La noi in tara testele se fac la Institutul Cantacuzino. In circa o luna, vom avea o imagine de ansamblu a testelor efectuate si vom putea da o concluzie clara", a declarat procurorul general, intrebat despre dosarul Hexi Pharma.

Augustin Lazar declara, in 23 august, intrebat despre rapoartele privind dezinfectantii Hexi Pharma, ca rezultatele testelor "sunt si negative, si pozitive, urmand sa se stabileasca in ce masura acestea sunt relevante".

Intrebat despre raportul Institutului Cantacuzino si alte rapoarte de expertiza, inclusiv de la un laborator din strainatate, din care ar rezulta ca unii dezinfectanti ai firmei Hexi Pharma erau diluati fara a depasi limita legala, Augustin Lazar spunea ca s-au finalizat testele de eficienta doar pe unul dintre loturile supuse analizei si ca urmeaza sa fie facute alte teste pe un alt lot.

Legat de probele prelevate de la spitalele care au folosit produse Hexi Pharma, Lazar afirma ca nu poate preciza care sunt aceste unitati sanitare, intrucat "sunt detalii intime ale anchetei".

Surse judiciare declarau, pentru News.ro, ca procurorii Parchetului instantei supreme au primit in dosarul Hexi Pharma raportul Institutului Cantacuzino si alte rapoarte de expertiza, inclusiv de la un laborator din strainatate, din care rezulta ca unii dezinfectanti ai firmei erau diluati fara a depasi limita legala.

In ancheta din dosarul Hexi Pharma, procurorii au dispus sa fie ridicate documente de la 300 de spitale.

Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie face cercetari in cazul companiei Hexi Pharma pentru infractiunea de "participatie improprie la infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor".

Procurorii au stabilit ca firma Hexi Pharma a produs un prejudiciu de aproximativ 51 de milioane de lei, prin vanzarea in 152 de spitale de produse biocide neconforme, incepand din 2014.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, in varsta de 41 de ani, a murit in 22 mai, dupa ce a intrat cu masina intr-un copac, pe un drum judetean, intre localitatile Corbeanca si Buftea.

Directorul Hexi Pharma, Flori Dinu, este acuzata de procurorii PICCJ de 128 de infractiuni de inselaciune si de participare improprie la zadarnicirea combaterii bolilor.

Procurorii PICCJ sustin ca Flori Dinu, in calitate de director general al Hexi Pharma, avand atributii in special pe partea de vanzari desfasurata de societate, la instigarea lui Dan Alexandru Condrea si cunoscand ca produsele comercializate nu respecta specificatiile din etichete, a coordonat intreg personalul care a promovat produsele si a intermediat activitatea de negociere si incheiere de contracte de furnizare, inducand in eroare reprezentantii unitatilor medicale care au achizitionat produsele".

In 12 mai, Ministerul Sanatatii a recomandat suspendarea folosirii produselor Hexi Pharma, orice utilizare dupa aceasta data fiind facuta pe raspunderea managementului spitalelor.

Ministerul Sanatatii a facut publice atunci rezultatele ultimelor teste de concentratie efectuate in cazul produselor Hexi Pharma, potrivit carora substantele active au fost diluate si de 4.200 de ori fata de valoarea declarata. Produsele testate au fost prelevate din unitati sanitare din judetele Mures, Calarasi si Brasov, iar analizele au fost efectuate in cadrul laboratorului ICECHIM.

Fostul secretar de stat din Ministerul Sanatatii Victor Strambu spunea ca toate produsele Hexi Pharma folosite in spitale au fost gasite neconforme la noile teste, acestea precizand ca trebuie retrase in zece zile.