Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri Strategia nationala "O societate fara bariere pentru persoanele cu dizabilitati" pentru perioada 2016-2020 si Planul operational privind implementarea acestei strategii. Masurile incluse in Strategie si in Planul operational aferent se adreseaza unui numar de peste 752 de mii de persoane cu dizabilitati, cate erau inregistrate in iunie 2015 conform datelor statistice oficiale comunicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice (MMFPSPV), se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Dintre acestea, 97,7% sunt in ingrijirea familiilor si/sau traiesc independent, iar 2,3% sunt asistate in institutiile publice rezidentiale de asistenta sociala pentru persoanele adulte cu dizabilitati.

Guvernul mai arata ca imbunatatirea calitatii vietii persoanelor cu dizabilitati va fi posibila prin accesul la servicii integrate de sprijin (sociale, de sanatate, educationale) de calitate, dezvoltate la nivelul comunitatilor in care domiciliaza. Reducerea situatiilor de discriminare multipla, a ponderii persoanelor cu dizabilitate aflate in risc de saracie si excluziune sociala se va putea realiza prin cresterea competentelor acestora, a valorii adaugate a muncii lor, dar si printr-o mobilizare a institutiilor publice, sectorului privat si neguvernamental in sustinerea procesului de implementare a strategiei, precizeaza Guvernul.

Potrivit acestuia, acele conditii sociale, economice, juridice, politice si de mediu care actioneaza ca bariere in exercitarea deplina a drepturilor persoanelor cu dizabilitati trebuie sa fie identificate si eliminate pentru ca persoana cu dizabilitati sa participe deplin si efectiv in societate, in conditii de egalitate cu toti ceilalti.

Guvernul spune ca strategia se focalizeaza pe opt directii principale de actiune, si anume: accesibilitate, participare, egalitate, ocuparea fortei de munca, educatie si formare profesionala, protectie sociala, sanatate si statistici si colectarea datelor. Masurile sunt structurate pe obiective specifice, cu termene concrete de realizare, intre acestea numarandu-se adaptarea serviciului de urgenta pentru a putea fi accesat si de persoanele cu dizabilitati, stabilirea cadrului legislativ necesar si a unor standarde minime si instructiuni pentru accesul la sistemul public de transport, crearea de servicii de sprijin pentru asigurarea exercitarii capacitatii juridice, realizarea de campanii de constientizare si sensibilizare a opiniei publice pentru combaterea stereotipurilor negative si incurajarea participarii depline a persoanelor cu dizabilitati la viata in comunitate, precum si dezinstitutionalizarea in etape a persoanelor cu dizabilitati din centrele rezidentiale de tip vechi, in paralel cu dezvoltarea de servicii specifice pentru aceasta categorie de persoane.

Strategia si Planul operational aferent vizeaza asigurarea unui cadru normativ in ceea ce priveste promovarea principiilor si obiectivelor Conventiei Natiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, pentru perioada 2016-2020.

Monitorizarea implementarii Strategiei va fi realizata la nivel national de Agentia nationala pentru Persoanele cu Dizabilitati (ANPD), metodologia si instrumentele de monitorizare urmand sa fie aprobate prin ordin al ministrului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, la propunerea ANPD, in termen de 120 de zile de la aprobarea Strategiei. ANPD va elabora anual un raport privind stadiul implementarii Strategiei, care va fi publicat in al doilea trimestru al anului urmator pentru anul precedent, iar o prima etapa de evaluare este prevazuta pentru sfarsitul anului 2017.

Resursele financiare necesare implementarii Strategiei provin, in principal, din fonduri de la bugetul de stat, fonduri de la bugetele locale si fonduri europene.