Institutul Republican International (IRI) si Expert Forum (EFOR) organizeaza miercuri conferinta "Transparenta si integritate in viata publica romaneasca", la Palatul Parlamentului.

"In cadrul conferintei vom pune in dezbatere publica teme legate de transparenta si integritate publica, din perspectiva evolutiilor recente la nivel guvernamental, in sectoare cheie, dar mai ales prin prisma pasilor care trebuie intreprinsi pentru a asigura consolidarea acestora in Romania" anunta organizatorii in comunicatul de presa.

Conferinta este structurata pe trei teme principale:

continuarea eforturilor de transparentizare incepute de Guvernul tehnocrat

colaborarea dintre organizatiile neguvernamentale, Guvern si partidele politice pentru asigurarea transparentei in Romania

transparenta partidelor politice, dincolo de codurile de conduita.

Printre vorbitorii invitati se numara Costin Borc - Ministrul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri,Vasile Dincu - Ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Violeta Alexandru, Ministrul pentru Consultare Publica si Dialog Civic, Laurentiu Stefan, Consilier Prezidential - Departamentul Politica Interna, Adrian Baboi ¬ Stroe, Secretar de stat, Ministerul Justitiei si Radu Puchiu, Secretar de Stat, Cancelaria Primului Ministru. Din partea partidelor politice vor participa Ionut Stroe (PNL), dl. Kelemen Hunor (UDMR), Eugen Tomac (PMP), Andrei Gerea (ALDE), Nicusor Dan (USR).

Din partea Institutului Aspen si-a anuntat prezenta Mircea Geoana.