Deschiderea anului scolar a venit cu vesti bune pentru 300 de copii si 50 profesori care isi desfasoara activitatea in Scoala Gimnaziala 125 din capitala. Unitatea de invatamant a fost complet reabilitata si eficientizata energetic prin proiectul "O scoala noua, un viitor mai bun", finantat de ENGIE Romania si implementat de Habitat for Humanity Romania. In perioada verii, 150 de voluntari, internationali si angajati ENGIE, au contribuit la realizarea lucrarilor.

Scoala Gimnaziala 125 - BucurestiFoto: Habitat for Humanity

Scoala se afla intr-un stadiu avansat de deteriorare. De cum intrai in scoala, te intampina un miros de mucegai si clor, care insa devenise obisnuinta pentru elevii si profesorii care isi desfasoara activitatea aici. Apa se infiltra prin acoperisul deteriorat, iar peretii interiori si parchetul erau grav afectate. Zilnic, peretii erau curatati cu clor. Din cauza conditiilor improprii, copiii erau predispusi imbolnavirii si lipseau de la scoala. Majoritatea copiilor care invata in Scoala Gimnaziala nr. 125 provin din familii cu posibilitati financiare reduse.

"Scoala este a doua casa pentru numeroase generatii de copii, de aceea credem ca este important ca actul educational sa se desfasoare in conditii decente si intr-un mediu cat mai prietenos. Ne bucuram ca ENGIE a putut contribui, atat prin acordarea de finantare cat si prin participarea efectiva a colegilor mei la lucrari, la construirea unui viitor mai bun pentru acesti copii.", a declarat Amalia Anghel, Manager de Comunicare ENGIE Romania.

Prin proiectul "O scoala noua, un viitor mai bun", ENGIE continua proiectele de renovare si eficientizare energetica in parteneriat cu Habitat for Humanity Romania. Intre 2013 si 2015, cele doua organizatii au renovat si eficientizat energetic o scoala din comuna Baleni si cele 12 case sociale din cadrul SOS Satele Copiilor Romania.

Parteneriatul face parte din platforma de responsabilitate sociala a companiei ENGIE Romania Energie pentru Fapte Bune.