Primarul Capitalei Gabriela Firea incearca sa arunce responsabilitatea in problema ELCEN- RADET in curtea Guvernului. Aceasta in conditiile in care Primaria refuza sa deblocheze suma de 259 de milioane de lei, care reprezinta obligatie de plata fata de RADET si ELCEN. "Problema este si a Guvernului, acesta trebuie sa creeze cadrul legal pentru achitarea datoriei istorice", se arata intr-o declaratie transmisa presei.

Gabriela FireaFoto: Hotnews

In timp ce Gabriela Firea tot incearca sa puna presiune asupra Guvernului, Ministerul Energiei care are in subordine Elcen evita sa vorbeasca de vreo responsabilitate a Primariei Capitalei. "RADET este principalul vinovat", daca se va ajunge in situatia in care ELCEN sa nu mai poata produce apa calda si caldura, se arata intr-un punct de vedere transmis joi seara de ministrul energiei Victor Grigorescu. Victor Grigorescu vorbeste de vina RADET in conditiile in care are conturile blocate si asteapta bani de la primarie. De precizat ca Grigorescu a avut pana acum cel putin doua intalniri cu primarul Capitalei Gabriela Firea pentru a discuta despre problema RADET- ELCEN.

"Subventia pentru RADET este platita la zi, iar Primaria Capitalei este pregatita in acest moment sa achite in totalitate facturi de 13,1 milioane lei, bani pentru care asteapta ridicarea de catre ELCEN a popririi din contul Escrow" a spus Firea. Aceasta mai spunce ca zilele acestea a facut apel la membrii Guvernului sa se implice in rezolvarea situatiei problematice dintre RADET si ELCEN precum si in gasirea unor solutii urgente pentru a asigura necesarul financiar atat al RADET, cat si al ELCEN SA.

Primarul General considera ca nu se poate pune in pericol intreg bugetul Primariei Capitalei, pentru scoli, gradinite, spitale, pentru proiectele de infrastructura

si alte nevoi urgente, pentru a plati in doua- trei luni o datorie istorica de 10-15 ani pe care o au aceste unitati economice.

"Ii asigur pe bucuresteni ca vor avea apa calda si caldura, nu se pune problema niciunei intreruperi, asa cum se vehiculeaza acum in spatiul public, in incercarea de a induce panica in populatie si de a scoate vinovata Primaria Capitalei intr-o problema cate treneaza de peste 10 ani. In aceste zile am dialogat cu RADET, ELCEN si Ministerul Energiei pe tema situatiei RADET-ELCEN. Am stabilit ca vom avea o intalnire luni la pranz cu toti factorii responsabili", a mai spus Firea.

Reamintim ca Distrigaz Sud Retele SRL a instituit joi poprire pe toate conturile bancare ale societatii Electrocentrale Bucuresti SA. Astfel, conturile ELCEN au fost blocate din dispozitia executorului judecatoresc, mandatat de catre Directorul General Distrigaz Sud Retele, Dan Pantilie, informeaza ELCEN. In plus, poprirea a fost extinsa si asupra tertilor popriti, clienti ai ELCEN, printre care si RADET Bucuresti. De acum nu doar RADET, furnizorul de energie termica, are conturile blocate, ci si producatorul ELCEN.

Din cauza acestui blocaj, ELCEN se afla in imposibilitatea de a plati gazele naturale necesare si serviciile aferente, de transport si distributie, si, pe cale de consecinta, exista riscul major ca, incepand din data de 10.09.2016, productia de energie electrica si termica sa fie sistata.

Poprirea a fost instituita de catre Distrigaz Sud Retele pentru suma de 11, 67 milioane lei, reprezentand dobanzi de intarziere la plata a serviciilor de distributie a gazelor naturale. "Precizam ca debitul principal asupra caruia au fost calculate aceste penalitati de intarziere s-a achitat cu depasirea datelor scadente, motivat de neachitarea de catre RADET Bucuresti a obligatiilor de plata inregistrate fata de Electrocentrale Bucuresti, ce depasesc la data prezentei suma de 3,6 miliarde de lei", spune Elcen.

In acest moment, Primaria Municipiului Bucuresti are disponibila o suma de aproximativ 6,7 milioane de lei, reprezentand subventia aferenta lunii iulie 2016, pentru care RADET a realizat deja decontul, in baza facturii emisa de catre ELCEN. Conform OG 36/2006, plata subventiei trebuie sa fie efectuata de catre Primaria Municipiului Bucuresti in termen de 15 zile de la primirea decontului. Scadenta acestei obligatii de plata, la data prezentei, este depasita in mod nejustificat, potrivit ELCEN.

ELCEN a anuntat inca de marti ca se afla in imposibilitatea de a-si onora platile catre furnizorii si distribuitorii de materii prime, materiale si servicii, din cauza datoriilor pe RADET. Potrivit ELCEN, din cauza unei sume restante de 147,2 milioane de lei, Distrigaz a luat decizia, si a notificat ELCEN in acest sens, ca, incepand cu data de 05.09.2016, sa reduca presiunea gazului natural, in mod constant, pana la limita de avarie (2 bari), fapt pus in practica la aceasta ora. Datoria a fost acumulata in perioada ianuarie 2016- iunie 2016. In cazul in care datoria nu va fi achitata, Distrigaz a informat ELCEN ca va trece la aplicarea masurii sistarii serviciului de distributie. ELCEN sustine ca in aceste conditii, agregatele energetice de la CTE Vest se vor opri, iar energia termina nu va mai putea fi furnizata pentru aproximativ 40% dintre locuitorii Bucurestiului: cartierele Drumul Taberei, Militari si Crangasi, dar si o parte din centrul Capitalei.

ELCEN mai spune ca Distrigaz a anuntat intentia demararii procedurii de executare silita pentru recuperarea unei parti din datoria mentionata mai sus.

Acestea sunt motivele pentru care ELCEN a luat decizia ca poprirea pe conturile RADET sa ramana de 100%. "Societatea a dat dovada de disponibilitate fata de solicitarile repetate ale RADET de a se diminua poprirea pe contul escrow tocmai pentru a permite acestei debitoare sa efectueze plati salariale si, totodata, sa achite furnizorii care au prestat servicii de reparatii si intretinere a retelei de termoficare. Totodata, din discutiile purtate cu Primaria Municipiului Bucuresti, a rezultat ca va fi supusa aprobarii Consiliului Genral al Municipiului Bucuresti o rectificare a bugetului de venituri si cheltuieli cu suma de aproximativ 259 de milioane de lei, care reprezinta obligatie de plata restanta a Municipiului Bucuresti fata de RADET si Electrocentrale Bucuresti in baza protocolului incheiat in 18.12.2008, ce a fost aprobat prin hotararea 424/2008 emisa de CGMB", spune ELCEN.

Potrivit ELCEN, suma de 258.969.243 lei se regaseste atat in Anexa numarul 1 din propunerile pentru proiectul Bugetului PMB pe anul 2016, semnata de Directia de Specialitate din cadrul Primariei, pe care le atasam la prezentul comunicat. In plus, fata de aceasta suma, Primaria Municipiului Bucuresti, in anexele 1 si 2 la Proiectul de BVC pe 2016, mentioneaza faptul ca mai exista o suma pe care o datoreaza RADET, in valoare de 715 milioane de lei, care reprezinta o parte din subventiile restante.

Electrocentrale Bucuresti a aratat Primariei Capitalei ca, fara plata acestei sume, nu se va putea intra in sezonul de termoficare 2016- 2017, motivat de imposibilitatea asigurarii fondurilor pentru achizitionarea combustibilului (gaze naturale, precum si a efectuarii reparatiilor la capacitatile energetice de baza.