Ambasada SUA anunta deschiderea aplicatiilor pentru bursa FLEX 2017-2018, care se adreseaza liceenilor romani din clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a care studiaza limba engleza in liceu, indeplinesc criteriile pentru a obtine viza SUA si nu au stat in SUA mai mult de 3 luni in ultimii 5 ani, cei interesati putand sa aplice online pana la 18 octombrie.

Ambasada Statelor Unite in Romania, alaturi de Consiliile Americane pentru Educatie Internationala si de Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice invita liceeni cu cetatenie romana sa participe in programul FLEX 2017-2018, scrie News.ro citand un comunicat al reprezentantei diplomatice.

Programul de schimb de experienta FLEX este finantat de catre Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii si isi propune sa ofere liceenilor din Romania ocazia de a trai in cadrul unei familii americane si de a studia intr-un liceu american pe parcursul anului academic 2017-2018, precizeazta misiunea diplomatica.

Participarea in Programul FLEX, aflat acum la al doilea an de existenta in Romania, este gratuita. In primul an de implementare, FLEX Romania a oferit bursa catre 24 de liceeni romani din diferite judete ale tarii, care se afla in acest moment in Statele Unite ale Americii, in state precum Washington, Texas, Colorado, California sau Maine. Programul se adreseaza si liceenilor cu dizabilitati, in generatia recenta 3 dintre bursieri fiind tineri cu dizabilitati diverse.

Competitia pentru programul FLEX este deschisa liceenilor care indeplinesc urmatoarele conditii cumulative: au cetatenie romana; sunt nascuti intre 1 Ianuarie 2000 si 15 Iulie 2002; sunt actualmente in clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a; studiaza engleza in liceu; indeplinesc criteriile pentru a obtine viza SUA si nu au stat in SUA mai mult de 3 luni in ultimii 5 ani.

Cei interesati pot aplica online pana pe 18 octombrie la https://ais.americancouncils.org/flex

Informatii complete despre program sunt disponibile la adresa de email romania@americancouncils.eu si pe site-ul http://americancouncils.ro/programe/flex/

Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite in 1992 iar acum se afla in cel de-al 24 lea an de existenta. Programul presupune un an intreg de schimb de experienta pentru tinerii liceeni, in Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului este sa promoveze intelegerea reciproca intre cetatenii Statelor Unite si tarile din regiune, pentru ca liceenii sa invete mai multe despre SUA si sa le prezinte americanilor tarile lor de origine. In 2017-2018, la nivel global, aproximativ 900 de liceeni vor invata in SUA in cadrul programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile ca membru al unei familii americane si va studia intr-un liceu american., avand toate costurile acoperite prin program.

Acest program de burse este finantat in totalitate de catre Guvernul Statelor Unite si administrat de Biroul Educational si Cultural (ECA) din cadrul Departamentului de Stat, cu finantare de la Congresul SUA. ECA incurajeaza intelegerea dintre cetatenii Statelor Unite si cetatenii celorlalte state. Programul FLEX este sprijinit la nivel local de catre cetateni si licee din Statele Unite ale Americii ce gazduiesc, educa si sprijina liceeni fara a primi vreo compensatie financiara.