Premierul Dacian Ciolos l-a propus marti pe seful Cancelariei sale, Dragos Tudorache, pentru functia de ministru de Interne, devenita vacanta dupa demisia lui Petre Toba, pentru care Directia Nationala Anticoruptie a cerut inceperea urmaririi penale.

Dacian CiolosFoto: Guvern

Judecator in Galati, in perioada 1997-2002, Dragos Tudorache a lucrat ulterior pentru Organizatia Natiunilor Unite in Kosovo, apoi la Comisia Europeana, in cadrul Directiei Generale pentru Afaceri Interne, in unitatea care se ocupa de Schengen.

HotNews.ro a transmis LIVE TEXT cele mai importante declaratii ale primului ministru.

  • II multumesc ministrului Toba pentru activitatea depusa, este un profesionist. Sper sa isi clarifice cat mai repede situatia,
  • Am analizat intr-o prima faza un interimat, dar am hotarat sa nu merg cu un interimat, e un minister important cu atributii importante in perioada urmatoare
  • Un interimat ar prelungi starea de incertitudine
  • O sa merg cu o propunere definitiva
  • Am hotarat sa merg cu un civil, la fel pentru cat mai multa echidistanta si echilibru
  • Nu am avut prea mult de ales, e greu sa convingi pe cineva din afara sa vina pentru patru luni la un minister greu
  • Am decis sa il propune dl presedinte pe Dragos Tudorache, seful de cancelarie
  • Cred ca e in masura sa faca fata la aceasta provocare
  • I-am cerut sa se gandeasca in primul rand sa discute cu liderii de partide, sa explice cum are de gand sa organizeze alegerile echidistant si transparent
  • In niciun caz nu va candida la alegeri, mi-a spus ca dupa mandat intentioneaza sa isi vada de treaba
  • Nu cred ca poate fi acuzat de alt gen de interese
  • La Cancelarie, in locul sau il propun pe Paul Gheorghiu, seful meu de cabinet
  • O sa trimit azi propunerile si probabil in cursul zilei de maine o sa depunem juramantul