Cristian Ghinea: Corectiile pe POSDRU se apropie de jumatate de miliard de euro. Au fost si fraude reale

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 5 septembrie 2016, 21:15 Actualitate | Esenţial

Cristian Ghinea
Foto: Guvernul Germaniei
Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a declarat luni ca valoarea corectiilor financiare aplicate proiectelor europene finantate prin POSDRU se ridica la aproape jumatate de miliard de euro, precizand ca unele au fost aplicate unor beneficiari onesti, insa au existat si fraude reale, potrivit News.ro. Ghinea a afirmat luni, la Alba Iulia, ca cea mai mare problema pe exercitiul financiar 2007 - 2013 sunt corectiile, unele dintre acestea fiind aplicate unor beneficiari "care chiar sunt onesti si care au facut greseli tehnice sau n-au facut greseli deloc".

Intrebat la ce valoare s-ar ridica corectiile date in exces de zel, Ghinea a raspuns ca nu are o centralizare si este greu de facut pentru ca aceste corectii au fost aplicate de la companii pana la autoritati locale sau centrale: "Marturisesc ca nu am o centralizare si este greu de facut pentru ca aceste corectii au fost aplicate de la companii pana la autoritati locale, pana la autoritati centrale. Si cum noi inchidem programele operationale la anul viitor, ca asa este in calendarul de inchidere, nimeni nu are o situatie exacta la zi, pana cand nu vom inchide fiecare program."

El a mai spus totusi ca pe Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) valoarea corectiilor se apropie de jumatate de miliard de euro, precizand ca pe acest program exista si fraude reale:

"Pot sa va spun ca pe POSDRU, care este programul unde au fost cele mai mari probleme, se apropie de jumatate de miliard de euro. Atunci cand tinzi sa ai probleme mari, te apuci si ii iei si pe oameni care chiar sunt onesti si care au facut greseli tehnice sau n-au facut greseli deloc si pur si simplu a fost o interpretare foarte restrictiva a legislatiei pe achizitii. Pe de alta parte, pe POSDRU au fost si fraude reale, toata lumea stie cum s-au dat salarii si asa mai departe(...)", a mai afirmat Cristian Ghinea.










4491 vizualizari
  • +1 (9 voturi)    
    Bani risipiti (Luni, 5 septembrie 2016, 21:36)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    POSDRU e program de tocat bani pe simpozionae, work-shipuri si diplome de doi lei, cu foonduri UE smenuite catre clientele. Nu s-a ales mai nimic.
  • +3 (7 voturi)    
    si cu alte cuvinte (Luni, 5 septembrie 2016, 21:57)

    MoemBius [utilizator]

    au fost si fraude .....false?
  • -3 (3 voturi)    
    Cine plateste corectia? (Luni, 5 septembrie 2016, 22:09)

    zzztop [utilizator]

    In mod normal legile ar trebui recupereze sumele de la cei care le-au incasat. Asa este?
  • +1 (5 voturi)    
    toate ca toate (Luni, 5 septembrie 2016, 22:28)

    g01an [utilizator]

    lasand la o parte controversele, este dezastruoasa situatia acolo prin perspectiva harababurii si impresionant totusi ca au reusit totusi ceva. te joci cu sume mari, este inacceptabil sa nu poti sa dai o situatie intermediara, la nevoie. sunt legi care iti ceri sa poti sa faci asta si mai mult tocmai ministrul are nevoie de astfel de informatii pentru a nu fi pacalit din teritoriu. este si motivul pentru care sunt atat de multe fraude. este contabilitate pana la urma, nu mecanica cuantica. trebuie schimbata metodologia pana cand poti avea o situatie (intermediara) pana la o anumita data recenta (acum nu este problema daca este depreciata cu pana la 30 de zile in urma, dar nu se poate sa fie "la anul" sau "cand se inchide situatia"). or fi cazuri, programe in care anumite lucruri nu pot fi inchise pana la final, nicio problema, dar tot trebuie sa ai o metrica asupra progresului, sa stii daca trebuie intervenit sau daca treaba merge bine samd. acum, sunt sigur ca ghinea a injurat cel mai tare cand si-a dat ce cacao si imbarligaturi sunt pe acolo si ca putinii oameni pe care ii are si pe care se poate baza sunt cei de care este nevoie pentru crearea proiectelor si analizarea dosarelor necesare pentru distribuirea banilor, care este mai prioritara. dar trebuie rezolvate si chestiunile astea ca ne mananca serpii in stufaris.
    • -3 (3 voturi)    
      Well..este doar incompetent..si nitel politician! (Marţi, 6 septembrie 2016, 12:04)

      MiticaPalarierul [utilizator] i-a raspuns lui g01an

      Well..este doar incompetent..si nitel politician!

      Lipsa unei evidente EXACTE asupra ce a fost frauda, ce este eroare si ce este prostia / lenea functionarilor - indica ca mistreztul fondurilor europene este doar un latrau pus sa faca zgomot.

      Nu a lucrat sistematic sa rezolve problemele, ci a adunat pentru presa inca un set de panseuri, pe care le-a debitat masinal.

      Pe vremea lui Ceausescu ajungea responsabil la vreo toaleta publica, nu ministru. :-)))

      Acum se poate orice ... probabil va candida pentru un post de Comisar European ... la multilimbism ...

      "Patria si Dreptul Meu!"
      .
      • +1 (1 vot)    
        Hahhahhaaa, ca se stie ca pe vremea (Marţi, 6 septembrie 2016, 14:56)

        dbdb [utilizator] i-a raspuns lui MiticaPalarierul

        lui Ceausescu, ministrii erau eeeextreeeem de competenti, nu-i asa? hahhahhaha, buna asta, tare, dom'le, tare! gen Postelnicu, Bobu, Ceausescu si sotia insesi, nu-i asa?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică