Discutiile intre ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, si medicii demisionari de la UPU a Spitalului Floreasca s-au incheiat dupa aproximativ patru ore, Bogdan Oprita, coordonatorul SMURD Bucuresti, declarand ca nu s-a ajuns la o concluzie, fiind chemat la discutii la minister si managerul spitalului, Sorin Paun. Oprita a mai spus ca ministrul a fost informat ca peste 90% din personalul de la UPU Floreasca doreste sa demisioneze din cauza acestui conflict cu managerul unitatii medicale, relateaza News.ro.

Vlad VoiculescuFoto: gov.ro

Oprita a mai spus ca, in ultima perioada, discutiile cu administratia spitalului au fost purtate doar prin documente, ceea ce, in opinia sa, reprezinta o lacuna grava in comunicare.

El a mai aratat ca medicii demisionari i-au prezentat ministrului documente privind problemele de la spital, de care s-ar face responsabil managerul Spitalului Floreasca, Sorin Paun.

Doctorul Oprita a mai spus ca medicii i-au mai adus la cunostinta ministrului ca peste 90% din cadrele medicale de la UPU-SMURD demisioneaza daca va fi mentinut in functie managerul Sorin Paun.

La randul sau, ministrul Sanatatii a spus, la finalul discutiilor cu medicii, ca sunt doua tipuri de probleme la Spitalul Floreasca - unele de comunicare si unele administrative, el confirmand ca au existat "niste probleme cu medicamentele", care s-au remediat intre timp.

El a explicat ca, din discutiile de pana acum cu medicii demisionari, pare sa fie vorba despre "probleme grave de comunicare".

La ora transmiterii acestei stiri, la Ministerul Sanatatii ajunsese managerul Spitalului Floreasca, pentru discutii cu Vlad Voiculescu. Ministrul a spus ca dupa discutiile cu managerul Spitalului Floreasca va trebui gasita repede o solutie.

"Vorbim de probleme contabile si probleme de comunicare, probleme majore de comunicare. (...) Spitalul are o importanta strategica pentru noi. Sper sa am o decizie cat mai curand. Managerul tocmai a intrat. Voi discuta acum", a aratat Vlad Voiculescu.

Premierul Dacian Ciolos a declarat, miercuri seara, la TVR, ca nu a vazut inca "justificarea" demisiilor de la Spitalul Floreasca si i-a cerut ministrului Sanatatii, Vlad Voiculescu, "sa clarifice" situatia.

Cel putin 17 medici de la UPU a Spitalului Floreasca au demisionat, miercuri, reclamand ca nu mai pot lucra in conditiile de acum si ca nu gasesc intelegere la managerul unitatii medicale, Sorin Paun, care refuza sa aprobe noi posturi sau sa semneze pentru achizitia de medicamente, astfel ca ei sunt nevoiti sa cumpere unele medicamente din banii lor. Medicii spuneau ca, in aceste conditii, 15 dintre ei au demisionat, iar alti 15 ar urma sa isi dea demisia in zilele urmatoare.

"Domnul manager, cand are o problema cu noi, recurge la tot felul de masuri de intimidare, suntem chemati in biroul dumnealui sa dam tot felul de note explicative. Practic, ni se pune pumnul in gura pentru orice lucru minor. Noi am ajuns la concluzia ca nu ne putem desfasura activitatea si am decis sa ne inaintam demisia, sa ne gasim de munca in alta parte (...) Suntem in preaviz 14 zile, dupa care vom vedea ce vom face. Nu gasim niciun fel de intelegere la managerul spitalului, cu care nu se poate discuta. Nimeni nu vrea sa ne asculte ", a afirmat unul dintre medicii demisionari.

Demisionarii spun ca aceasta situatie a aparut de aproximativ doua-trei luni si, desi a fost informat si Ministerul Sanatatii si s-au gasit solutii, au aparut alte probleme, in sensul ca au disparut alte medicamente sau s-au facut achizitii de aparatura noua care apoi a fost retrasa, spunandu-li-se ca au tot ce le trebuie la UPU.

La UPU-SMURD Floreasca lucreaza 33 de medici, dintre care doua doctorite au contractele suspendate, fiind in concedii de crestere a copilului, iar alti doi medici sunt angajati cu jumatate de norma.