Cincisprezece medici de la Unitatea de Primiri Urgente - SMURD Floreasca si-au dat demisia. Acestia acuza "managementul defectuos care afecteaza calitatea actului medical" si pe noul manager al spitalului, Sorin Paun.

UPDATE 18:20 Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a declarat ca urmeaza sa aiba o noua intalnire de mediere cu doctorii demisionari, in cursul serii de miercuri, si a vorbit despre un "numar ingrijorator de mare de demisii".

Cunosc problema, au existat doua intalniri de mediere la nivelul ministerului. Senzatia era ca lucrurile merg intr-o directie buna, dar nu a fost asa. Am convocat a treia intalnire in seara asta, presupun ca va fi ultima", a spus el, intr-o conferinta de presa la Guvern.

Intrebat cum caracterizeaza limbajul folosit in videoclipurile postate pe internet, ministrul a raspuns: "Daca acuzatiile se confirma atunci acest lucru este inacceptabil".

UPDATE 16.33 Medicii de la spitalul Grigore Alexandrescu spun ca sunt solidari cu colegii lor, potrivit Digi 24 . "Colectivul de medici din UPU - Spitalul Clinic de Urgenta pentru copii Grigore Alexandrescu este alaturi de colegii de la UPU - Spitalul Floreasca si sustine atitudinea acestora. Consideram ca acest gest atrage atentia asupra realitatii dure din sistemul sanitar", se arata intr-un mesaj trimis de acestia.

Ministrul Vlad Voiculescu va face declaratii despre acest subiect la ora 16.30.

Medicii spun ca nu au medicamente de baza, precum adrenalina, si acuza limbajul folosit de Sorin Paun.

Pe internet au aparut recent doua inregistrari audio in care o persoana, care ar fi Sorin Paun, si care injura doctorii si ii ameninta ca nu va plati garzile suplimentare.

Acestia sunt in preaviz timp de doua saptamani, astfel incat activitatea de la UPU nu va fi afectata in aceasta perioada.

Paun a fost numit manager in luna aprilie de fostul ministru al Sanatatii, Patriciu Achimas Cadariu, in locul lui Nicusor Louchi; acesta a fost demis pentru ca nu a deschis in termenul legal sectia speciala pentru arsi grav este functionala.