Ministerul Apararii Nationale anunta ca, din anul de invatamant 2017 - 2018, accesul va fi egal pentru barbati si femei in institutiile militare de profil, transmite Agerpres.

Studenti de la Academia Fortelor Aeriene Henri CoandaFoto: MApN

Potrivit unui comunicat al MApN din anul de invatamant 2017 - 2018 alocarea numarului de locuri in institutiile de invatamant militar se va realiza fara diferentierea acestora pe genuri, cu apropierea baremelor de selectie intre barbati si femei.

"Structurile cu rol de reglementare au initiat procedurile de modificare/ completare a normelor in vigoare, astfel incat acestea sa fie aplicabile de la 1 ianuarie 2017", precizeaza sursa citata.

Ministrul Apararii Nationale, Mihnea Motoc, a precizat, tot miercuri, ca decizia a fost luata in acord cu cerintele unei hotarari judecatoresti pronuntate in acest sens.

"Asa cum am promis - si in acord cu cerintele hotararii judecatoresti pronuntate in aceasta privinta -, vom avea acces egal pentru barbati si femei in institutiile militare de invatamant, incepand cu anul de invatamant 2017 - 2018, conform deciziei luate la nivelul MApN in baza propunerilor unui grup de lucru special constituit pentru analizarea tuturor aspectelor implicate de noua politica", a scris Mihnea Motoc pe pagina sa de Facebook.