Activitatea privind achizitionarea lucrarii "Cumintenia Pamantului" a lui Constantin Brancusi va fi intensificata in perioada imediat urmatoare, a anuntat premierul Dacian Ciolos, potrivit Agerpres.

Cumintenia PamantuluiFoto: USER UPLOADED

"Continua colectarile, procesul de subscriptie publica inca nu este finalizat si vom intensifica activitatea. Avem cateva actiuni prevazute pentru perioada imediat urmatoare. Exista un secretar de stat la Ministerul Culturii care se ocupa doar de acest domeniu si care are in spate un calendar de actiuni", a spus sambata Ciolos.

Campania de colecta nationala "Brancusi e al meu" are ca tinta strangerea sumei de 6 milioane de euro din donatii publice pana la sfarsitul lunii septembrie. Acestei sume i se adauga 5 milioane de euro alocati de Guvern, pentru ca opera lui Brancusi sa intre in proprietatea statului, dupa achizitionarea de la proprietarii sai actuali.