Noua speologi au ramas blocati in pestera Huda lui Papara, aflata pe teritoriul satului Sub Piatra, comuna Salciua, dupa ce o viitura a inundat, luni, interiorul, ca urmare a unor precipitatii abundente, potrivit Agerpres.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Unirea Alba, Alina Marescu, a declarat ca, potrivit unui apel facut la 112, in pestera au ramas blocate noua persoane, surprinse de debitul crescut al apei. Doi speologi de la Salvaspeo Cluj urmeaza sa se deplaseze la fata locului pentru a evalua situatia din interiorul pesterii.

ISU a trimis in apropiere de pestera o autospeciala de interventie si o ambulanta SMURD, a mentionat Marescu.

Potrivit Alba24.ro, care citeaza ISU Alba, doi dintre cei care au ramas blocati in pestera ar fi speologi experimentati. Nivelul apei in zona este in scadere. De asemenea, configuratia pesterii permite locatii pentru adapostire.

Din primele date, este vorba despre un grup de 9 persoane, care nu au mai putut iesi din pestera, dupa ce nivelul apei din zona a crescut, dupa o rupere de nori.

Sase dintre ei ar fi copii. Turistii ar fi din judetul Cluj.

Tot ca urmare a precipitatiilor, traficul pe DN 75, care face legatura intre Cimpeni si Turda, a fost intrerupt luni in zona localitatii Salciua, dupa ce pe carosabil au ajuns aluviuni de pe versanti, in urma precipitatiilor. Circulatia a fost reluata la scurt timp pe un sens de mers, a mentionat purtatorul de cuvant al IPJ Alba, Luminita Prodan.

In urma cu sase ani, trei speologi au ramas blocati, timp de mai multe ore, in Huda lui Papara, cea mai lunga pestera din Muntii Trascaului, tot in urma unei viituri.

Situata in partea de nord-vest a Muntilor Trascaului, este considerata una dintre cele mai interesante pesteri din Muntii Apuseni. Aici hiberneaza cea mai mare colonie de lilieci din Europa, circa 84.000 de indivizi din noua specii. Huda lui Papara este cea mai lunga si denivelata pestera din Muntii Trascaului. Incepand din 1954, un grup de speologi clujeni au explorat si cartat pestera, publicand harta in 1969. Din 1979, clubul de speologie 'Polaris' Blaj a inceput explorarea si recartarea pesterii, reusind in 1986 sa realizeze amenajarea turistica. De cativa ani, pestera nu mai poate fi vizitata.