Presedintele Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica si Inovare (ANCSI) Mihai Dima sustine intr-un interviu acordat HotNews.ro ca este nevoie de o crestere cu 30% a bugetului cercetarii in fiecare an pana in 2020, pentru a atinge tinta convenita cu Comisia Europeana de a avea un nivel al finantarii cercetarii din fonduri publice de 1% din PIB. Seful ANCSI spune ca pentru dezvoltarea domeniului cercetarii este necesara implementarea principiului "finantarea urmeaza performanta" si atragerea cercetatorilor tineri.

Mihai DimaFoto: mihai.dmn.ro
  •  Despre Adrian Ionel, fostul director al INS Cantacuzino: "nu a raspuns pozitiv la initiativele ANCSI, reprezentand astfel o frana in procesul de relansare a institutului"

Rep.: Pe site-ul ANCSI a aparut de ceva timp informatia ca Institutul "Cantacuzino" are un nou director general si respectiv presedinte al Consiliului de Administratie. Care au fost motivele plecarii domnului Adrian Ionel din fruntea organelor de conducere ale institutului?

Mihai Dima: Mandatul domnului Adrian Ionel ca director al INC Cantacuzino expira pe 6.08.2016, insa dansul si-a prezentat demisia in data de 13.07.2016.

Rep.: Cum apreciati rezultatele mandatului domnului Adrian Ionel?

M.D: In ultimele luni, Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica si Inovare (ANCSI) a luat masuri pentru relansarea si dinamizarea activitatii Institutului Cantacuzino. De mai multe ori, domnul Adrian Ionel nu a raspuns pozitiv la initiativele ANCSI, reprezentand astfel o frana in procesul de relansare a institutului. In numai doua saptamani de la numirea ca director general a domnului Alexandru Vladimirescu, acesta a finalizat si inaintat ANCSI documente esentiale pentru functionarea institutului, ceea ce domnul Adrian Ionel nu a realizat intr-un interval de timp mult mai lung, desi i-am solicitat in mod repetat acest lucru.

Rep.: Care sunt masurile pe care noul director, domnul Alexandru Filip Vladimirescu, ar trebui sa le ia pentru reluarea productiei de vaccinuri?

M.D.: Conform mandatului incredintat, domnul director general Vladimirescu are in vedere masuri multiple pentru relansare productiei de vaccinuri, printre care:

  •  asigurarea personalului pregatit conform standardelor in domeniu;
  •  aducerea la zi a documentatiei de productie;
  • evaluarea echipamentelor destinate productiei printr-un sistem de evaluare externa;
  • evaluarea facilitatilor de producere de vaccin si demararea de actiuni necesare continuarii si extinderii acesteia.

Rep.: Un proiect de Hotarare de Guvern privind aprobarea metodologiei de concurs pentru ocuparea functiei de director general la institutele nationale de cercetare-dezvoltare a fost pus in dezbatere publica in luna aprilie. Cum apreciati modificarile propuse de acest proiect de Hotarare de Guvern?

M.D.: Hotararea de Guvern a fost initiata cu scopul de a asigura un management performant al institutelor nationale de cercetare-dezvoltare. Ne dorim o competitie deschisa, transparenta, bazata pe meritocratie si pe valorizarea viziunilor asupra dezvoltarii institutelor, cu posibilitatea reala de participare si a candidatilor din strainatate, in special din diaspora stiintifica. Intre conditiile impuse de hotararea de guvern, amintesc urmatoarele:

  •  depunerea dosarului de concurs se poate face on-line;
  •  pe langa cercetatorii romani, se pot inscrie la concurs si cei din statele membre ale Uniunii Europene, ale caror realizari profesionale sunt cel putin la nivelul unui cercetator stiintific gradul II;
  •  se asigura o crestere a ponderii specialistilor recunoscuti la nivel international, in comisia de concurs;
  •   pe parcursul desfasurarii concursului se asigura accesul, in calitate de observatori, al reprezentantilor Patronatului Roman din Cercetare si Proiectare si al organizatiei sindicale din institut;
  •   se constituie un secretariat tehnic cu atributii in verificarea conditiilor de participare la concurs;
  • criteriile de evaluare si selectie sunt mai bine definite;
  • se introduce obligativitatea candidatului desemnat castigator de a prezenta oferta manageriala si prioritatile de dezvoltare ale institutului, in fata angajatilor acestuia.

In aceasta toamna vom organiza concursuri de director pentru 17 Institute Nationale de Cercetare Dezvoltare (INCD).

Rep.: Daca acest proiect va fi aprobat, credeti ca cercetatorii din alte state membre UE vor fi interesati sa participe la concursurile pentru ocuparea posturilor de director in institutele de cercetare din Romania?

M.D.: Da, sper sa se intample acest lucru, pentru a da un impuls asigurarii unui management performant al INCD-urilor.

Rep.: Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta care prevede scutirea de la plata impozitului pe venit a persoanelor care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor din activitati de cercetare si dezvoltare aplicativa sau dezvoltare tehnologica. Considerati ca acest beneficiu fiscal ar putea atrage mai multi tineri catre domeniul cercetarii? Sau este mai degraba "o gura de aer" pentru oamenii care lucreaza in domeniu?

M.D.: In prezent se manifesta o lipsa de forta de munca inalt calificata, capabila atat sa creeze, cat si sa utilizeze tehnologii avansate, cele mai reprezentative activitati fiind cele de cercetare, dezvoltare si inovare. Consider ca acest beneficiu fiscal va atrage atat cercetatori tineri, cat si cu experienta, catre domeniul CDI.

Rep.: In timpul sedintei de Guvern in care a fost adoptat acest OUG, premierul Dacian Ciolos a declarat ca "sectorul de cercetare-dezvoltare din tara este inca subdimensionat". Care sunt principalele motive pentru care acest sector de activitate este "inca subdimensionat" in opinia dvs. ?

M.D.: Principalul motiv este subfinantarea acestui domeniu din ultimii ani, in care bugetele anuale ale cercetarii au fost mai mici de 0.36% din Produsul Intern Brut (PIB). Ca rezultat al acestei subfinantari, conform unui raport recent al Innovation Union Scoreboard, la capitolul inovare Romania se afla pe ultimul loc in Europa, ceea ce este ingrijorator din perspectiva mentinerii unei cresteri economice sanatoase in urmatorii ani. Acest nivel de finantare este de cateva ori mai mic decat media tarilor din Uniunea Europeana, fapt surprinzator avand in vedere ca in prezent bunastarea unei tari este strans legata de productivitate si de competitivitate, acestea depinzand in mod esential de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI).

Anul acesta bugetul a crescut cu 33% fata de anul trecut, ceea ce a permis sa incepem revitalizarea acestui domeniu. Insa, pentru a reconecta cercetarea-dezvoltarea-inovarea din tara noastra cu dinamica Europeana si pentru a atinge tinta convenita cu Comisia Europeana de a atinge in anul 2020 un nivel al finantarii cercetarii din fonduri publice de 1% din PIB, este necesara o crestere cu 30% a bugetului acestui domeniu, in fiecare din urmatorii ani, combinata cu masuri suplimentare.

Rep.: Ce alte masuri sunt necesare pentru dezvoltarea domeniului cercetarii si inovarii?

M.D.: Trei directii de actiune sunt esentiale pentru impulsionarea domeniului CDI:

  • cresterea bugetului cu cel putin 30% in fiecare din anii urmatori pana in anul 2020  

Avand in vedere faptul ca in Romania cheltuielile guvernamentale pentru cercetare, pe cap de locuitor, sunt de aproximativ zece ori mai mici decat media Uniunii Europene si ca domeniul CDI este esential pentru o crestere economica sanatoasa, cresterea bugetului este strict necesara;

  • implementarea principiului "finantarea urmeaza performanta"

Conform acestuia, un procent cat mai mare din bugetul cercetarii trebuie alocat pe baza de competitie, astfel incat resursele financiare sa fie directionate catre cercetatorii cei mai performanti; aplicarea principiului implica evaluarea si ierarhizarea corecta a cercetatorilor, a proiectelor si a organizatiilor de cercetare;

  • atragerea cercetatorilor tineri catre domeniul CDI

In ultimii ani s-a inregistrat o crestere a mediei de varsta a cercetatorilor, existand un deficit mare de tineri in sistem; desi in acest moment sunt implementate multiple instrumente de finantare pentru a incuraja si stimula tinerii cercetatori, acestea trebuie completate si de alte masuri, in mod consistent, pe parcursul anilor urmatori.

Nota redactiei: Acest interviu a fost realizat via e-mail.