Inspectorii DSP vor verifica marti daca sunt indeplinite conditiile pentru autorizarea unitatii de transfuzii din cadrul Spitalului CF2. Inspectorii sanitari au sanctionat la inceputul lunii august o asistenta de la Spitalul CF2 din Capitala cu 700 de lei, decizia avand legatura cu cazul pacientei careia i s-a efectuat o transfuzie de sange gresita, scrie Agerpres.

Ministerul Sanatatii preciza atunci ca DSP Bucuresti va sesiza Colegiul Medicilor pentru continuarea investigatiilor conform atributiilor legale ale acestuia, inclusiv pentru a raspunde la intrebarea daca vina pentru incidentul transfuzional este de atribuit si unui medic sau nu.

Parchetul de pe langa Judecatoria sectorului 1 a deschis, pe 1 august, un dosar penal in rem in care se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa, cu privire la acest caz. Potrivit Parchetului, dupa ce a fost supusa unei interventii chirurgicale ginecologice la Spitalul CF2, femeii i-a fost transfuzata o alta grupa de sange decat cea pe care o avea in fapt.

Ulterior, pacienta a fost transferata la Spitalul Universitar.