Un incendiu a izbucnit miercuri noapte la etajul al treilea al Centrului social de gazduire in regim de urgenta din Braila, iar din primele cercetari efectuate a reiesit ca focul ar fi fost provocat. Incendiul a determinat evacuarea celor 70 de asistati social gazduiti, care au asteptat in strada pana cand pompierii au stins flacarile, scrie Agerpres.

Potrivit primarului municipiului Braila, Marian Dragomir, prezent la fata locului, din primele cercetari, incendiul ar fi fost provocat intentionat prin aprinderea unor saltele.

"Consideram ca incendiul a fost provocat si urmeaza ca institutiile abilitate sa faca cercetari in acest caz. Din fericire, nu au fost victime umane si pagube materiale majore. Incendiul a fost stins la timp de pompieri", a declarat Dragomir.

Incendiul a avut loc la etajul al treilea, unde nu locuia nimeni, iar focul a distrus cinci saltele si geamurile termopan de la doua camere.