Avocatul Poporului va primi un spatiu in Palatul Parlamentului, dupa ce Biroul Permanent al Camerei a aprobat o solicitare a institutiei in acest sens, informeaza Mediafax. Victor Ciorbea s-a plans ca sediul in care functioneaza este "absolut impropriu", iar cea mai mare parte a mansardei este ocupata de porumbei.

Victor Ciorbea (foto arhiva)Foto: Agerpres

"Solicitarea Avocatului Poporului privind aprobarea atriburii unui spatiu in cladirea Palatului Parlamentului, institutiei Avocatului Poporului s-a aprobat, parter si etaj, in B3, asa cum are si CCR si Consiliul Legislativ", a declarat secretarul Camerei Deputatilor Niculae Mircovici la finalul sedintei Biroului Permanent.

Potrivit solicitarii transmise de catre Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, actualul sediu al institutiei din Centrul istoric al Bucurestiului "este total impropriu" functionarii Avocatului Poporului, "institutie cu importanta majora pentru buna functionare a statului de drept, asigurarea si functionarea democratiei in Romania".

"Sediul are o suprafata de 873 mp si include subsol, parter, doua etaje si mansarda. Precizam ca subsolul si mansarda sunt absolut improprii si nu pot fi utilizate in conditiii normale; spre exemplu, la mansarda, temperaturile ajung vara la peste 40 de grade Celsius la umbra, iar in timpul iernii acestea coboara foarte mult, fiind necesara folosirea unor surse de incalzire suplimentare, cum ar fi caloriferele electrice. Totodata, cea mai mare parte a mansardei o reprezinta podul cladirii, care este <> de porumbei", sustine Ciorbea, potrivit sursei citate.

El mai arata ca in scopul obtinerii unor spatii necesare desfasurarii activitatii, s-a recurs la restrangerea spatiului acordat audientelor, s-a desfiintat biblioteca si s-a depozitat arhiva institutiei la subsol, "unde aerul este irespirabil".

Avocatul Poporului s-a plans Parlamentului si de faptul ca adjunctul Avocatului Poporului care coordoneaza activitatea Mecanismului National de Prevenire ocupa impreuna cu unii angajati "o chilie" situata in curtea interioara "inconjurata de diverse crasme".