Un turist chinez jefuit in Germania a ajuns, din cauza birocratiei, sa stea 12 zile intr-un adapost pentru refugiati

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 9 august 2016, 8:33 Actualitate | Esenţial

Chinez tratat din greseala ca un regugiat in Germania
Foto: pixabay.com
Un turist chinez care a incercat sa raporteze ca i s-a furat portofelul in timpul excursiei in Germania, a semnat fara sa stie o solicitare ce l-a facut sa aiba statutul de refugiat timp de aproape doua saptamani din cauza birocratiei privind azilul din aceasta tara, scrie The Guardian.  

Barbatul de 31 de ani, descris drept domnul L, vorbea doar mandarina. 

Autoritatile germane si-au descoperit greseala dupa ce acesta, disperat, a apelat la un restaurant chinezesc local pentru traducere, a spus un reprezentant al Crucii Rosii.  

Christoph Schlutermann, de la Crucea Rosie germana, a spus DPA ca barbatul "a pus in miscare un mecanism pe care nu l-a mai putut opri".  

"A petrecut 12 zile captiv in jungla noastra birocratica deoarece nu putea sa comunice. Din nefericire, Germania este o tara extrem de birocratica. Mai ales in timpul crizei refugiatilor am vazut caa birocratie avem", a spus el. 

Dupa ce a fost jefuit in Heilderberg, barbatul s-a dus la primarie, despre care a crezut ca este o sectie de politie, unde a semnat o solicitare de azil. El a fost dus apoi cale de 360 kilometri la un adapost pentru refugiati din Dulmen unde i s-au dat mancare si bani, ca in cazul tuturor refugiatilor.  

"El pur si simplu a facut ce i s-a spus", a declarat Schlutermann.


Citeste mai multe despre   











[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
4242 vizualizari
  • +5 (9 voturi)    
    nici acum... (Marţi, 9 august 2016, 9:17)

    liviu_ [utilizator]

    nu-si da seama merkel ca distruge germania cu politica ei?!
    • 0 (2 voturi)    
      pe ce planeta traiesti? (Marţi, 9 august 2016, 13:04)

      EXEs [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Nici pana acum nu intelegeti ca interesele mai marilor nostri aristocrati nu mai coincid cu interesele astora mititei si prosti. Bogatasilor le pasa ca platesc salarii prea mari euro-americanilor, cand pot la fel de bine sa importe niste imigranti pe care sa-i plateasca chiar si la jumatate, poate chiar pot sa le dea statup de rezidenta permanenta fara cetatenie si sa-i plateasca la salariu minim pe economie cum a legiferat deja madam Merkel. Ai vazut vreun bogatas injunghiat de imigranti, normal ca nu. Numai prostii care nu au nici o putere de decizie trebuie sa-i suporte pe nesimtitii astia barbari. Ai vazut vreun copil de bogatas violat de nemernicii astia, normal ca nu. Numai prostii care nu sunt in stare sa-si foloseasca neuronii isi vad copiii violati de nespalatii astia inapoiati.
      Ha, parca o vad pe madam ingrijorata de grija Germaniei, iar la capataiul ei toti cripto-capitalistii nazisti urland la ea si fortand-o sa inghita imigranti. Ma intreb ce o sa mai experimenteze nazistii astia dupa ce se plictisesc de experimentul asta islamo-european.
  • -3 (11 voturi)    
    Chinezul (Marţi, 9 august 2016, 9:20)

    JohnR [utilizator]

    Stia foarte probabil engleza, aftel nu prea putea ajunge in Germania de unul singur. Daca era parte dintr-un grup de turisti organizat, ei l-ar fi ajutat. Intrebarea e daca si germanii stiu engleza.
  • -6 (12 voturi)    
    :( schreklich! (Marţi, 9 august 2016, 9:54)

    contest [anonim]

    Pai, daca era "chinez"!
    Altadata sa se "integreze", sa nu fie refractar si antisocial...
    Cicatelea nu vorbea decat limba "Mandarina", auzi, da' limba "Portocala" sau "Limonada", pe cand?! Ce moftangiu, domle'!
    Sa zica mersi ca nu era in jungla birocratiei Romanesti, ca acolo ramanea pana la kalendele grecesti(Chinese!);)
  • +3 (9 voturi)    
    Refugees welcomed... (Marţi, 9 august 2016, 10:02)

    contest [anonim]

    Multumim intelepciunii marelui Partid, traiasca Disciplina chinezeasca! Traiasca si jungla birocratiei teutone, refugees welcome!
  • +4 (8 voturi)    
    da, corect (Marţi, 9 august 2016, 10:19)

    costinescu [utilizator]

    este foarte multa birocratie in germania. uneori e buna, uneori e contra-productiva.
    dar macar birocratia asta nemteasca e bine organizata, nu e jungla... s-a dus omul la primarie, nu vorbea nicio limba de circulatie internationala, normal ca au crezut aia ca e refugiat. voi ce ati fi facut, i-ati fi dat o farfurie de supa si ati fi asteptat sa invete engleza? sau l-ati fi dat pe usa afara?
    • 0 (4 voturi)    
      cam (Marţi, 9 august 2016, 10:52)

      baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui costinescu

      citi chinezi crezi matale ca sint in taberele de ''refugiati'' din tara madamei merkel?
  • +3 (3 voturi)    
    birocratie sua prostie? (Marţi, 9 august 2016, 12:00)

    neurino [utilizator]

    la cat de repde l-au bagat in camp-ul de refugiati, eu nu as crede ca e birocratie ci doar prostie.

    Cat priveste neamtu si strainul...imi aamintesc si acum (povestea de acum vreo 10 ani) cand la ghiseul primariei, relatii cu strainii, era o hartie format A4 in care scria 8doar in engleza si franceza) ca..daca nu cunosti germana, sa iti aduci traslator.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri