Principesa Margareta: Familia se va consulta cu medicii in privinta prezentei Regelui Mihai la inmormantarea Reginei Ana

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 7 august 2016, 17:40 Actualitate | Esenţial

Principesa Margareta a declarat, duminica, la Savarsin, dupa slujba de pomenire a reginei Ana de la biserica ortodoxa din localitate, ca familia se va consulta cu medicii pentru a stabili daca regele Mihai poate fi prezent la inmormantare, informeaza News.ro

Principesa Margareta si principele Radu au participat, duminica, la biserica ortodoxa din Savarsin, la o slujba de comemorare a reginei Ana, la care au fost prezente zeci de persoane, in special localnici. Slujba a durat o ora si jumatate si a fost oficiala de catre arhiepiscopul Aradului, Timotei Seviciu.

La iesirea din biserica, principesa Margareta nu a dorit, initial, sa ofere declaratii jurnalistilor, ea fiind intrebata despre eventuala prezenta la inmormantare a regelui Mihai.

"Nu pot sa vorbesc despre asta", a spus Margareta, care ulterior s-a intors catre ziaristi si a declarat ca familia se va consulta, luni, cu medicii, privind posibilitatea venirii regelui in Romania.

"O sa facem un anunt, dar trebuie sa ne consultam cu medicii, cu regele si cu sora mea, care este acolo, Maria", a spus principesa.

Ea a adaugat ca prezenta la Savarsin a fost foarte importanta pentru familie.

"Asta a fost foarte important pentru noi sa fim impreuna cu totii, aici, la Savarsin", a spus Margareta, care se afla la resedinta regala din localitate, impreuna cu principele Radu, incepand de vineri.

Clopotele au inceput sa bata la biserica ortodoxa din localitatea aradeana Savarsin dupa anuntul decesului Reginei Ana, iar pana dupa inmormantarea din 13 august vor rasuna de trei ori pe zi.












[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
1259 vizualizari
  • 0 (6 voturi)    
    Asa e si cu postasul ce aduce pensia.. (Duminică, 7 august 2016, 18:26)

    yoko ono [utilizator]

    familia trebuie sa puna mortul in geam .. altfel nema nema rege, nema pensie
  • 0 (6 voturi)    
    Problema rezolvata (Duminică, 7 august 2016, 18:49)

    Malone_M [utilizator]

    Cea mai buna solutie pentru aducerea MS Mihaita este formolul.
  • +4 (6 voturi)    
    Toata foiala asta miroase de la o posta cu (Duminică, 7 august 2016, 19:58)

    Susufler0 [utilizator]

    o pacaleala. Nu ati avut de gand nicio clipa sa-l lasati pe Mihai sa vina la inmormantare ca sa nu vada romanii ca Regele este doar o umbra palida a celui care acum cativa ani se adresa poporului din Parlament.

    Spuneti-o domnule clar : regele este intr-o stare precara de sanatate si nu poate participa datorita slabiciunii fizice la funeraliile sotiei sale.

    PS. Il substituie o duda !


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri