Dan Tutunaru, ginecolog la Spitalul Elias, acuzat ca in urma cu opt ani ar fi neglijat o pacienta in travaliu iar nou-nascutul a suferit mai multe sechele, a fost audiat de politisti in dosarul in care este acuzat de vatamare corporala grava, informeaza Mediafax.

Fapta de vatamare corporala grava care i se imputa doctorului ar fi fost comisa in octombrie 2008. Mama povesteste ca a fost lasata sa nasca natural, desi avea recomandare pentru cezariana. Aceasta si tatal copilului sustin ca travaliu a durat 14 ore, timp in care a lasat-o nesupravegheata. Bebelusul s-a nascut in moarte clinica, revenindu-si in urma resuscitarii. A ramas insa cu sechele, fiind diagnosticat cu epilepsie si paralizie cerebrala. Copilul a incetat din viata pe 28 iunie in urma unor complicatii.

Dan Tutunaru a fost audiat joi la Sectia 2 de Politie. La sectie s-a prezentat si tatal copilului care a prezentat presei o inregistrare audio a unei discutii pe care a avut-o cu doctorul, facuta in urma cu sapte ani, la doua luni dupa nasterea copilului, in care medicul sustina ca ar fi putut face operatia de cezariana dar pentru asta ar fi avut nevoie de acordul sefului sau, altfel riscand sa fie dat afara.

"Am stat si m-am gandit de mii de ori. Ma ce puteam sa fac? Eu i-as fi facut cezariana doar cu o singura conditie - medicul care este de garda sa aiba decizia. Eu nu pot sa trec peste punctul lui Vladareanu (n.r. Vladareanu Radu, seful Clinicii de obstetrica ginecologie, Spitalul Elias) nu am cum, pe mine ma da afara", sustine Daniel Tutunaru in inregistrarea intrata in posesia Mediafax, precizand si ca "nu aveam cum sa salvez o viata".

Medicul ginecolog vorbeste pe inregistrare despre un protocol, la nivelul spitalelor din Capitala, mai putin spitalul Universitar, prin care s-ar arata ca deciziile de cezariana, chiar si in caz de urgente, nu se luau fara acordul sefului de clinica.

"El (n.r. Vladareanu Radu, seful Clinicii de obstetrica ginecologie, Spitalul Elias) este intangibil pentru ca legea si fisa postului ii permite acest lucru. Scrie foarte clar in fisa postului ca orice vreau sa fac interventie trebuie sa-l sun pe el. Daca eu ma duc sa fac cezariana o sa-mi spuna de ce am facut asta. Arata-mi si mie dovezile. Din punct de vedere al legilor din Romania, toata lumea este acoperita, inclusiv Vladareanu. Probabil ca se va schimba acest lucru, daca se vor face niste demersuri la Ministerul Sanatatii", spune ginecologoul pe inregistrare.

Dupa audieri doctorul a declarat ca cele spuse in inregistrare reprezinta opinia sa personala si ca aceasta ar fi trunchiata.

"Risc sa fiu dat afara daca solicit lucruri ilegale, adica daca il solicit pe seful meu sa imi dea acordul mintindu-l. Totul a fost facut sub control. Daca eu nu pot sa fiu intr-un loc, este echipa mea care face lucrurile astea, iar eu certific. Exista un astfel de protocol, dar care este folosit doar in cazuri patologice. Aici nu a fost un caz patologic. Acea inregistrare este opinia mea personala, ce as face eu sau ce nu as face dintr-un punct de vedere care nu are nicio legatura cu cazul. Nu as fi riscat sa fiu dat afara, era doar o exprimare. Inregistrarea este trunchiata. Ei nu vor sa faca diferenta dintre cauza si vina. Problema copilului are o cauza, dar nu e vina nimanui", a declarat medicul dupa audieri.

Plangerea penala pe numele doctorului a fost depusa in anul 2010. Concluziile expertizei medico-legale ceruta de politie au ajuns insa abia in martie 2016.

"Cezarienele se aprobau de acasa, din fata televizorului, de catre medicii sefi de sectie. Domnul doctor Tutunaru recunoaste pe aceasta inregistrare ca trebuia sa-i faca cezariana. Dar, practic, nu i-a facut-o pentru ca domnul doctor Vladareanu, seful lui, nu i-a aprobat. Bine, noi discutia dintre cei doi nu o cunoastem. Pe inregistrare domnul doctor spune ca daca i-ar fi facut si-ar fi pierdut locul de munca", a declarat avocatul familiei, Dan Tataru.