Tribunalul Brasov a decis, joi, cercetarea in stare de arest la domiciliu a medicului ortoped de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta, acuzat de luare de mita si care fusese retinut miercuri seara, potrivit Agerpres.

"Impotriva medicului S.M.I s-a luat masura retinerii pentru 24 de ore, iar in data de 21 iulie a fost dispusa punerea in miscare a actiunii penale sub aspectul savarsirii infractiunii de 'luare de mita', prev. de art. 289 alin 1 Cod penal rap. La art.6 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare. Tot in data de 21 iulie 2016, inculpatul S.M.I., aflat in stare de retinere, a fost prezentat cu propunere de arestare preventiva judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Brasov, care a dispus luarea masurii arestului la domiciliu pentru o perioada de 30 de zile", se arata intr-un comunicat al DGA Covasna transmis, joi seara, AGERPRES.

Medicul ortoped a fost prins in flagrant, miercuri, in timp ce primea de la o persoana suma de 800 lei, pretinsa in legatura cu indeplinirea indatoririlor sale de serviciu.

"In data de 20 iulie, ofiterii de politie judiciara din cadrul Directiei Generale Anticoruptie - Serviciul Judetean Anticoruptie Covasna, impreuna cu lucratorii Sectiei Regionale de Politie Transporturi Brasov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov, au prins in flagrant pe numitul S.M.I, de 53 ani, medic in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Brasov, in timp ce primea de la o persoana suma de 800 lei, pretinsa in legatura cu indeplinirea indatoririlor sale de serviciu. In fapt, in cursul aceleiasi zile, ca urmare a pretinderii implicite din data de 18.07.2016 fata de persoana si a celor anterioare fata de pacient, medicul S.M.I. a primit suma de 800 lei, de la persoana, in legatura cu indeplinirea indatoririlor sale de serviciu de medic ortoped in cadrul spitalului, relativ la tratamentul efectuat pacientului sus-mentionat", precizeaza sursa citata.