Persoanele fara venituri aflate in detentie vor fi scutite de la plata taxei extrajudiciare de timbru pentru eliberarea actelor de identitate

de CP     HotNews.ro
Miercuri, 20 iulie 2016, 11:33 Actualitate | Esenţial

Persoanele fara venituri aflate in executarea unei pedepse privative de libertate sau a unei masuri educative privative de libertate care nu au acte de identitate sau ale caror acte au expirat vor fi scutite de la plata taxei extrajudiciare de timbru aferenta eliberarii actelor de identitate noi, potrivit unei hotarari aprobate miercuri de Guvern.

Guvernul a completat Legea 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru in sensul includerii acestor persoane in categoria celor exceptate de la plata taxelor aferente.

In acest fel, statul, prin autoritatile publice competente, asigura acestei categorii de persoane toate conditiile pentru a-si exercita in mod liber dreptul de vot, ele avand, prin lege, dreptul de a vota in incinta unitatilor de detentie. De mentionat ca masura aprobata de Guvern vizeaza numai persoanele retinute, arestate, condamnate la pedeapsa cu inchisoare sau la detentie pe viata si cele aflate in executarea masurii de internare intr-un centru educativ sau de detentie carora prin hotararea de condamnare nu li s-a interzis dreptul la vot.

Din efectivul total de 28.312 detinuti aflati in unitatile penitenciare la data de 30 septembrie 2015, au fost identificati 8.752 detinuti fara acte de identitate sau ale caror acte au expirat. Dintre acestia, 5.026 sunt in imposibilitatea de a-si achita cheltuielile aferente pentru eliberarea unor acte noi de identitate (cheltuieli de producere si eliberare, taxa extrajudiciara de timbru, cheltuieli pentru fotografii, eventuale cheltuieli suplimentare pentru eliberarea in prealabil a actelor de stare civila necesare emiterii cartilor de identitate s.a.). Costurile totale ale exceptarii lor de la plata sunt estimate la 25.130 RON.

Pana in prezent, exceptarea de la plata acestor taxe pentru persoanele aflate sub o masura privativa de libertate si care nu dispun de mijloace financiare avea un caracter dispozitiv, fiind acordata de seful serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor, conform art. 76 alin. (3) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal si art. 41 alin. (2) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani.












[P] Tu ce mananci azi la birou? Preparate culinare delicioase, care iti asigura energia necesara pentru intreaga zi

In intelepciunea populara se spune ca "toamna se numara bobocii". Adaptata la secolul vitezei, aceasta zicala arata ca toamna se numara proiectele, care vin pe banda rulanta si trebuie finalizate cu brio in cel mai scurt timp. Iar intr-o perioada plina de task-uri solicitante la birou, masa de pranz reprezinta singura perioada in care va puteti incarca cu energia necesara pentru a le duce la bun sfarsit. Cum, de multe ori, programul nu va permite sa gatiti acasa preparatele culinare preferate, foodpanda.ro, cea mai mare platforma de comenzi de mancare din Romania, va intampina cu cea mai variata gama de mancaruri gustoase, pline de vitamine si proteine sanatoase, care va dau energie pentru intreaga zi.
387 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    mda (Miercuri, 20 iulie 2016, 13:17)

    _aurelian_ [utilizator]

    ...oare nici nu pot munci acele distinse persoane pentru a achita taxele care se ridică la maxim 50lei ?
    • 0 (0 voturi)    
      intrebarea mea ar fi (Miercuri, 20 iulie 2016, 14:12)

      Adri4n [utilizator] i-a raspuns lui _aurelian_

      ce nevoie au de acte in parnaie?
      • +2 (2 voturi)    
        să voteze (Miercuri, 20 iulie 2016, 14:26)

        _aurelian_ [utilizator] i-a raspuns lui Adri4n

        cu infractorii din libertate care promit amnistie și grațiere :)


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă